Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria şi Grecia, sejururi ieftine de Paşte

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 februarie 2009 ·

Un pachet de vacanţă în aceste ţări poate costa în jur de 200 de euro. Cei care îşi achită concediul până la finele lunii februarie primesc reduceri de până la 15%.

Cei care vor să îmbine vacanţa în străinătate cu un Paşte tradiţionalist pot alege Grecia şi Bulgaria, spun agenţii de turism. În plus, aceste destinaţii presupun şi bugete mai mici decât alte zone mai îndepărtate.

Turiştii care nu mai au răbdare până la vară şi vor să facă plajă cât mai repede sunt aşteptaţi în Antalya, Tenerife sau chiar în Portugalia. Dacă, în mod normal, aceste vacanţe sunt mai scumpe, dat fiind că Paştele catolic e cu o săptămână înaintea celui ortodox, românii ar putea beneficia de tarife mai mici.

Operatorii din turism spun că, în general, preţurile au scăzut uşor faţă de anul trecut. „Am redus comisionul practicat de agenţie, am negociat cu partenerii noştri reduceri pentru early bookinguri şi, în plus, avem şi oferte speciale, cu tarife cu aproximativ 10% mai mici decât în 2008“, afirmă Mircea Vladu, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Reduceri pentru rezervări până la finele lunii

Din ce în ce mai mulţi români transformă zilele libere de Paşte în prima vacanţă din an, spun agenţii. Pentru cei care fac rezervări din vreme, unii au pregătit şi reduceri. „Turiştii care se înscriu până pe 15 februarie pentru vacanţele în Sharm El Sheikh sau în Rodos beneficiază de 5% reducere din valoarea pachetului turistic“, afirmă Adriana Goicea, manager la Cocktail Hollidays.

O astfel de excursie porneşte de la 345 de euro, în cazul Greciei, şi ajunge până la 625 de euro, în cazul Egiptului. „Au început înscrierile de săptămâna trecută, mai ales că pe unele destinaţii, ca Bulgaria şi Egipt, avem reduceri de 10-15% până la 30 februarie. La circuitele prin Europa, tarifele sunt mai mici

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 11 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

NUMERELE extrase la tragerile loto de joi, 20 martie 2025

Gandul acum 35 minute
Joi, 20 martie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 martie 2025. La tragerile loto de duminică, 16 martie 2025, Loteria Română a a

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Papa Francisc nu mai are nevoie de masca de oxigen, anunţă Vaticanul

News.ro acum 7 ore
Papa Francisc nu mai foloseşte masca de oxigen pe timpul nopţii, a anunţat miercuri Vaticanul, adăugând că starea clinică a Sfântului Părinte, în vârstă de 88 de ani, se îmbunătăţeşte după mai mult de o lună de spitalizare, relatează AFP şi Reuters.

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 12 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

UPDATE Știri Constanța Un TIR s-a răsurnat la sensul giratoriu în Ovidiu. Autovehicolul transporta porci (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 19 martie a.c. , Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în Constanța. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, incidentul a avut loc la sensul giratori

Victor Ponta: „Dacă ajung președinte, voi opri toate DOSARELE POLITICE, inclusiv pe cele ale lui Călin Georgescu”

Gandul acum 6 ore
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, Victor Ponta, a discutat despre rolul principalilor actori politici, despre influența lor asupra procesului electoral și despre viziunea sa privind viitorul ț

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

-2°
joi

-2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°