Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un cerşetor are de plătit 58.900 lei municipalităţii

Publicat in Adevarul, vineri 6 februarie 2009 ·

În total, 45 de botoşăneni au de achitat amenzi în valoare de peste 1.000.000 lei. Dacă ar fi fost încasate toate amenzile date anul trecut de Poliţia Comunitară şi de Serviciul Poliţiei Rutiere, bugetul municipalităţii ar fi fost mai bogat cu aproape 2.793.000 lei. Reprezentanţii Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale (DITL) susţin că este practic imposibilă recuperarea sumei în totalitate. „În ceea ce priveşte amenzile date de cei de la Rutieră, lucrurile sunt ceva mai simple, pentru că îi poţi urmări pe cei care au primit amenzile. În schimb, sunt amendaţi cerşetori, care sunt insolvabili”, a declarat Dumitru Neamţu, directorul executiv adjunct al DITL. De altfel, în topul celor mai amendate persoane şi care nu au plătit niciun leu este un cerşetor. Acesta are amenzi neplătite în sumă totală de 58.900 lei. Numai într-o săptămână, poliţiştii comunitari au depistat şi îndepărtat din municipiu 81 de cerşetori, iar patru dintre ei au fost amendaţi cu 500 lei pentru că stăteau cu mâna întinsă. Tot în vârful ierarhiei s-a aflat şi o tânără care practica prostituţia şi care avea amenzi neachitate în valoare de 60.000 lei. Între timp şi-a mutat domiciului în comuna Roma. În cursul anului trecut, lucrătorii de la Poliţia Rutieră au dat amenzi în valoare de 2.293.000 lei, care au fost recuperate în proporţie de 53%. „Până la finele anului trecut am recuperat 1.209.600 lei, dar aceşti bani sunt mai uşor de urmărit. Putem pune poprire pe conturi, pe salarii. Sunt metode de a recupera banii în aceste cazuri”, a adăugat Dumitru Neamţu. În ceea ce priveşte amenzile contravenţionale, acestea vor fi înlocuite cu munca în folosul comunităţii. „Aşteptăm apariţia unui act normativ în acest sens. Până acum, amenzile puteau fi transformate în zile de muncă numai la cererea contravenientului. Acum va fi obligatorie munca, fără a mai fi necesar acordul celor în cauză”, a precizat Dum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 52 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°