Radu Ulmeanu, directorul excelentei reviste de cultură "Acolada" din Satu Mare, şi-a publicat la editura timişoreană Brumar, o consistentă antologie din lirica proprie, Laptele negru. Primind acum câteva săptămâni acest op cu un aspect destul de oldie (coperta cartonată, deloc în nota luminoasă, devenită marca de identitate a volumelor de poezie tipărite de editură, aminteşte mai degrabă de cărţile de versuri publicate în anii şaptezeci), am fost convins că este vorba de o apariţie mai veche, pe care autorul mi-a trimis-o ca un gest de amiciţie pentru colaborarea mea la revista pe care o conduce. Citind mai atent datele tehnice ale volumului, am constatat că el a fost publicat în anul... 2008. În loc să mă lumineze, precizarea m-a băgat şi mai tare în ceaţă. Să mă explic de ce.

Radu Ulmeanu este o prezenţă mai degrabă discretă în peisajul poeziei contemporane. Numele său nu apare în principalele istorii literare apărute în anii din urmă (Alex Ştefănescu şi Nicolae Manolescu). Nu este pomenit nici în Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, dar are parte de un capitol, redactat de Ion Cristofor în Dicţionarul scriitorilor români, realizat sub coordonarea aceloraşi autori. În schimb, simpla parcurgere a fragmentelor critice care însoţesc volumul demonstrează că asupra versurilor sale s-au pronunţat de-a lungul timpului nume grele ale criticii de la noi: Nicolae Manolescu, Marian Papahagi, Gheorghe Grigurcu, Barbu Cioculescu. Alt lucru curios legat de poetul Radu Ulmeanu: dacă mai toţi scriitorii români au încercat să se reinventeze după schimbarea de regim politic din decembrie 1989, punând accentul pe textele scrise în libertate sau publicând ediţii binişor revizuite ale textelor mai vechi, autorul volumului Laptele negru mizează încă estetic pe versurile scrise în timpul comunismului. Poe