Una caldă, una rece ● Nimic nu se aruncă, totul se repară ● Cooperativa munca în zadar ● După "telejurnic" ● Ştefan Iordache, recital la Teatrul Mic ● Iarna pe litoral, la odihnă şi tratament ● Ajutorul criticii
Criticat din toate părţile, lui Ceauşescu nu-i mai rămăsese decât să apese pedala "luptei pentru pace".
Una caldă, una rece
La începutul lui februarie, agenda internaţională a oferit un nou prilej ca regimul de la Bucureşti să agite steagul pacifismului. În 7 februarie, la Geneva începeau lucrările unei noi sesiuni a Conferinţei pentru Dezarmare, iar printre cele 40 de state participante s-a numărat şi România. Cine conducea delegaţia noastră şi cine făcea parte din ea, presa centrală de la Bucureşti nu mai informează. Conform mandatului încredinţat de "conducerea superioară de partid şi de stat", partea română era abilitată să susţină realizarea concomitentă a dezarmării nucleare şi chimice şi lichidarea tuturor mijloacelor de distrugere în masă. Situaţia României nu era deloc roz. Cu o zi înainte, în acelaşi oraş – Geneva –, debutase a 45-a sesiune anuală a Comisiei pentru drepturile omului a ONU.
În discursul inaugural, premierul francez Michel Rocard a criticat România pentru nerespectarea drepturilor omului şi a cerut comisiei să înceapă o anchetă.
Nimic nu se aruncă, totul se repară
"Occidentul decadent" şi "societatea de consum", producătoare de obiecte cu unică folosinţă, erau condamnate cu tărie. În România, nimic nu se pierdea, nimic nu se consuma, totul se transforma. Se recicla, se repara, se recondiţiona. Atât la domiciliu, cât şi în "cadru organizat". În specificul epocii – atelierele de reparaţii ale cooperativelor meşteşugăreşti. Reparau de toate – televizoare, aparate de radio, casetofoane, pick-up-uri, staţii de amplificare, autoturisme, mobilă şi piese d
