Cand ajungi sa te gandesti zilnic la minusurile noastre ca popor mioritic, esti mai mult sau mai putin condus de pretentiile vremii, de influenta servita in masa prin media, de cercurile de cunoscuti, de familie ori de celelalte contacte pe care le mai ai cu lumea.
Fie ele livresti ori televizate, aceste contacte te fac sa treci dintr-o extrema in alta, asa incat dupa ce crainicii nostri acraniati si comentatorii politici sferotodocti iti vireaza in cap cu lopata ca TARA e deja cu un picior in groapa si ca nu mai exista cale de intoarcere, prin renuntarea totala, te trezesti ca tu inca mai speri.
Multi mai au inca impresia ca traim intr-un regim totalitar, concentrational si dupa aparentele actuale ori scandalurile politice, nici nu iti mai permiti sa contesti asta. Dovada democratiei care ne umfla piepturile de 20 de ani o fac doar Constitutia si memoria nationala, colectiva de altfel. Cum sunt trei variante de a iesi dintr-un univers extremist, adica : moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata ; nepasarea si obraznicia ; vitejia insotita de o veselie turbata, omul pus sub presiunea mediatica trece prin toate cele trei etape, in sens invers enuntat. E oarecum descurajant ca " orgoliul national ", precum a zis Petre Tutea pe patul de moarte, sa fie jignit, nimicit, pus la pamant de fiecare grobian, pierde-vara, care se crede mai destept si mai buric al Pamantului decat restul.
Personal, neglijabil poate, pot sa spun ca am trecut de la dispretuirea golurilor si defectelor nationale la nivelul (inferior sau poate superior) de a considera minusul un plus specific neamului, un fel de particularitate care ne scoate in evidenta. Nu neg si nu pot sa neg furturile, omorurile pe care le comit conationalii nostri de dupa granita, dar trebuie sa tinem cont ca si altii o fac. Nu e nicidecum o scuza ori un argument menit sa ne salveze in
