Ne place sa credem ca suntem feriti de violentele care lasa urme grele in alte tari.

Suntem un popor de poeti sensibili, nu ne putem uita la nimeni prin catarea armei. Depozitele de armament nu mai sunt pazite de garzi militare. Nu ne putem imagina cine ar sparge lacatul sa plece cu armele in spinare. Mai ales ca, ne asigura ministrul apararii, armele furate nu au gloante, deci nu trebuie sa ne temem. Singurele bombe care ameninta sunt pe prima pagina a revistelor de scandal. Nu demult a fost condamnat la inchisoare singurul terorist roman. El nu a facut parte din trupele care i-au inecat in sange pe tinerii iesiti sa protesteze in decembrie '89. A aruncat o grenada intr-o curte de liceu. Impactul emotional a fost mai mare decat cel al exploziei. Teroristul s-a dovedit in multe dintre declaratiile sale mai degraba iresponsabil si comic.

Romania e o tara in care, in afara atentatelor politice la bunul simt, nu au avut loc atentate. Iar de nerusinare nu a murit, pana acum, niciun politician. Nu avem de ce sa ne facem probleme, iar multele servicii care ne iubesc in secret ne dau asigurari de viata lunga si linistita, doar de-aia au reinceput sa ne monitorizeze calculatoarele, corespondenta si telefoanele, ca in cei mai sulfurosi ani ai epocii de aur. Din aceste reverii ne mai trezeste, uneori, cate-un foc de arma tras in plin. Pentru romani, ale caror statistici demonstreaza ca violenta s-a nascut la sat si folosesc arme nesofisticate, adica sape, topoare si cutite de bucatarie, asasinatele cu arme de foc par sa vina din alta lume. Armele de foc fac diferenta sociala. Sunt folosite mai degraba in cartierele rezidentiale, in centrul oraselor, prin vilele de lux, impotriva vreunui hot care nu a citit legislatia referitoare la legitima aparare. Dupa jaful armat din centrul Brasovului am aflat, in fine, ca peste o suta de mii de arme de foc bantuie pe stra