Ţigănci tămăduitoare, cu vederi magice şi meştere în ghicit în palmă şi în bobi, ţigănci cu monede vechi, prinse în păr, sunt imaginile tabloului de ieri al unei şatre de nomazi. Şatre de nomazi care se aventurau în mijlocul naturii, şatre cu căruţe şi corturi poposeau deseori şi pe meleagurile olteneşti de ieri. Îi cunoaştem aşa cum ni-i descrie Sava Ionescu în „Drumul şatrei“, îi vedem alături de oamenii locului participând la evenimente, chiar dacă nu aparţineau acestor meleaguri, fiind simpli călători în acest ţinut. Din tabloul de demult făceau parte şi ei. „Câmpia Dunării era arsă de secetă. Pământul nisipos aluneca spre crăpăturile adânci. Apele bolţii Dunării secaseră. Bătrânii satelor au pornit spre biserici. Aveau nevoie de contactul cu Dumnezeu, iar pentru asta îl căutau în aceste altare. Au mers însă mai departe şi, ca să fie siguri, au apelat şi la Sfântul Petru de la Maglavit. L-au adus cu o trăsură acolo, la Poiana Mare, unde părea că s-a concentrat tot soarele Câmpiei Dunărene. Alaiul de preoţi avându-l la mijloc pe Petrache Lupu a pornit de la marginea satului dinspre răsărit, dinspre Tunarii Vechi, şi a tăiat satul în două, oprindu-se la marginea dinspre Desa. S-au spus rugăciuni, s-a răspândit fumul de tămâie şi cu mănunchiuri de busuioc s-a stropit pământul cu apă sfinţită. Undeva la marginea satului, alaiul bisericesc s-a întretăiat cu un grup de ţigăncuşe ce jucau paparuda: «Paparudă, rudă,/ Vino de mă udă/ Ca să vină ploaie / Să curgă şiroaie, cu găleata leata / Peste toată zloata!/ Unde dă cu maiul/ Să crească mălaiul/ Unde dă cu sapa,/ Să curgă ca apa!/ Hai, Catrino, să sărim/ Că ştii iarna ce păţim, /Ca pasărea prin copaci/Ploaie multă ca să faci“. Printre căruţe, pe drumuri neştiute Ţigănci tămăduitoare cu vederi magice şi meştere în ghicit în palmă şi în bobi, ţigănci cu monede vechi prinse în păr, cu salbe şi fuste colorate făceau parte