Agramat, lipsit de cultură şi de maniere, primarul sectorului 5 se dovedeşte însă a fi o forţă în plan politic - mai precis, în acela al negocierilor şi aranjamentelor subterane care alcătuiesc sau modifică raporturile de forţe din cadrul partidului.

Acolo unde cultura şi manierele contează mai puţin, în faţa presiunii exercitate de procentele electorale sau de dinamismul şi eficienţa activiştilor săi.

De la autosuspendarea sa din partid, în 2004, ca urmare a presiunilor exercitate de mass media asupra preşedintelui de atunci al partidului, Adrian Năstase, silit să renunţe la serviciile unor „baroni” precum Bebe Ivanovici, Sarov, Mischie şi Vanghelie, şi când a intrat în cursa electorală ca independent, câştigând uşor un nou mandat de primar, Vanghelie a parcurs un traseu care a marcat, constant, întărirea influenţei sale în partid. După ce a scăpat de tutela lui Dan Ioan Popescu, în cadrul organizaţiei municipale, practic, nu i-a mai stat nimic în faţă, astfel încât pretenţia sa de a candida pentru primăria Capitalei, în 2008, a apărut multora drept firească. Defecţiunea lui Oprescu a modificat însă radical raporturile de forţe, făcând evident faptul că PSD nu are şanse să câştige. Vanghelie s-a retras de bună voie, lăsând locul pionului de sacrificiu Diaconescu, cel care avea măcar de câştigat un plus de notorietate. Dobândind tresele de comandant al trupelor din Capitală, Vanghelie a început să-şi planteze oamenii apropiaţi în posturi-cheie, prin care putea să controleze mai bine întregul ansamblu. Probleme i-a ridicat doar organizaţia de Ilfov, unde Oprea reuşise să concentreze o bună parte dintre adversarii lui Vanghelie. În ciuda rezultatelor slabe obţinute atât la locale, cât şi la legislative, Oprea a continuat să rămână influent în partid prin cota de sprijin pe care i-o putea acorda lui Geoană din partea cartelului baronilor locali, opus bateri