CARIERĂ. Edward Mitroi a învăţat să conducă cu stil în Marea Britanie, dar acum plimbă străini cu Mercedesul prin Bucureşti şi nu numai.
A învăţat să fie şofer de lux în Marea Britanie, la un curs de o săptămână pentru care a plătit 3.700 de dolari. Banii au meritat, spune Edward Mitroi, pentru că a aflat cum să-şi respecte clientul şi să-l păzească, la nevoie. „Au fost cursuri de securitate la care am învăţat să detonez bombe sau să parchez maşina la semafor, astfel încât să am posibilitatea unei ieşiri, în cazul în care cineva scoate un pistol la tine“, povesteşte tânărul, care a împrumutat de la britanici nu doar aerul sobru, dar parcă şi ochii albaştri şi părul aproape blond.
A părăsit Jaguarul care l-a învăţat meserie în Marea Britanie şi s-a întors în ţară, unde îi învaţă pe alţii să devină şoferi de lux pe Mercedes E klass.
Salariu de 3.000 de lei
Nu găseşte uşor cursanţi. „În România, oamenii nu sunt obişnuiţi să muncească. Din 70 de interviuri, am angajat o singură persoană“. Şoferul ideal ar trebui să aibă până în 35 de ani şi de 5 ani permis de conducere. Să fie necăsătorit, „ca să nu-l bată nevasta la cap să vină devreme acasă“, prezentabil, obligatoriu să ştie cel puţin două limbi străine, evident, să cunoască Bucureş tiul ca-n palmă şi, dacă sunt ne fumă tori, cu atât mai bine. „Dacă fumezi înainte de a intra în maşină, mirosul rămâne şi este deranjant pentru client“.
Un astfel de şofer, care, de cele mai multe ori, trebuie să rămână peste programul de 8 ore, ajunge să câştige şi 3.000 de lei lunar. „Bacşişul îi rămâne“, spune Edward.
Discuţiile nu părăsesc maşina
În maşina obligatoriu neagră nu se ascultă nimic sau poate Europa FM ori un CD cu Buddha Bar în surdină. Nu se face conversaţie decât dacă se observă o predispoziţie a clientului pentru asta, iar discuţi