Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi-a anunţat, ieri, priorităţile pentru 2009.
Preşedintele UDTTMR, Varol Amet, a declarat că principalul obiectiv este unitatea etniei turco-tătare, dar şi obţinerea de locuri de muncă pentru tinerii comunităţii. De pe lista de priorităţi a UDTTMR nu lipseşte valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor tătăreşti. În acest sens, preşedintele Varol Amet a anunţat că, în perioada 14 - 18 mai, UDTTMR va organiza, în colaborare cu o delegaţie din Turcia şi Consulatul Republicii Turcia la Constanţa, un festival de artă culinară. „Vrem să fie organizată şi o expoziţie culinară cu vânzare, o paradă a portului popular, dar şi tradiţionalele lupte Kures", a afirmat Varol Amet. De asemenea, preşedintele UDTTMR a subliniat că se va lucra la finalizarea sediului central al Uniunii, care, în momentul de faţă, este construit în proporţie de 45%. Totodată, Varol Amet şi-a exprimat speranţa ca bugetul alocat etniei să fie cel puţin la nivelul celui din 2008, dacă nu chiar peste 27 miliarde lei vechi, cât a fost anul trecut.
„Eu, ca preşedinte, îmi voi continua proiectele prin susţinerea familiilor nevoiaşe şi susţinerea tineretului pentru pregătirea profesională", a precizat Varol Amet.
Institutul Tătarilor ar putea deveni realitate
La rândul său, deputatul UDTTMR, Aledin Amet, a subliniat faptul că îşi va continua activitatea ca parlamentar pentru ca unele proiecte de lege iniţiate în legislatura trecută să devină realitate. Deputatul a menţionat înfiinţarea unui Institut Cultural al Tătarilor din România, adăugând că proiectul legislativ a trecut de Senat şi urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor, care este for decizional. Printre iniţiativele legislative pe care le va depune anul acesta, Aledin Amet a enumerat şi proiectul privind statutul personalului bibliotecilor din sist