Asi ai elegantei si talente de exceptie, muzicieni cu o viata de munca in spatele lor, Ionica Minune si Marian Mexicanu reprezinta "la varf" traditia vechilor lautari
IONICA MINUNE
"Is nascut in tara asta si n-o sa ma las niciodata de ea"
Are parul grizonat, isi tine ochii inchisi si capul putin dat pe spate, in timp ce degetele sale alearga cu o repeziciune uluitoare pe tastele acordeonului intr-o improvizatie ce infrateste stiluri care abia pot fi rostite impreuna: jazz, muzica lautareasca, vals. Poarta, bineinteles, unul din acele costume de firma, care costa o mica avere si care l-au impus ca un etalon al elegantei in bransa. Concertul la care tocmai am asistat a fost una din rarele ocazii de a-l vedea pe o scena bucuresteana pe Ionica Minune. Dupa 15 ani in care a cantat in Franta, s-a intors in Romania nu pentru a scoate CD-uri, pentru a concerta sau a aparea la televizor, ci pentru a intemeia o scoala de acordeon si a transmite mai departe o experienta acumulata de-a lungul anilor.
La Paris
"Am ramas cam mahnit dupa primul meu concert de aici. La sfarsit, a venit un individ sa ma felicite: "Dom'ne, esti extraordinar, esti senzational, de unde ai aparut?". "E Ionica Minune, s-a intors de la Paris", i-a spus cineva. La care omu' ma masoara din cap pana in picioare si zice dezamagit: "Pai, si la ce te-ai mai intors, frate? La ce cultura au aia acolo, ce sa cauti in Bucuresti?". Asta m-a suparat: cum adica la ce m-am intors? Mai omule, eu's nascut in tara asta si n-o sa ma las niciodata de ea. Am fost 15 ani plecat, sunt cetatean francez, dar in sufletul meu, tot pe ghimpi stateam, cu tot succesul pe care-l aveam acolo. Am plecat mai intai sa cant la un cabaret rus si de acolo s-au legat 15 ani de munca, atat in Franta, cat si pe toate continentele astea ale noastre, ale lumii. La Paris m-am acomodat repede,
