- despre prioritatea instituirii normelor coabitării sociale -

Ce fel de identitate colectivă a dezvoltat regimul Ceauşescu? Există o legătură între ideologia naţional-comunistă şi ideea de naţiune etnică profesată de intelligentsia interbelică? Dar între cultura protocronistă a anilor ’70-’80 şi modul în care gîndesc şi acţionează elitele României de astăzi? Cum poate fi redefinită ideea naţională pornind de la conştientizarea rolului nefast al fascismului şi al comunismului în formarea individului şi a societăţii? Este posibilă reinventarea ego-ului colectiv (naţional) în absenţa formării comportamentelor sociale? Ce rol are cunoaşterea noţiunilor privitoare la identitate? Cred că intelectualul român ar trebui să încerce să răspundă la asemenea întrebări, urmărind construirea proiectelor de reformă îndelung amînate (aceasta în cazul în care e în stare să abandoneze certurile sterile în legătură cu gesturile ori faptele clasei politice).

Supralicitarea etnicului ca unic mod de raportare la identitatea colectivă - liderii fostei Iugoslavii fuseseră convinşi de justeţea unei asemenea abordări şi au propagat-o la nivelul maselor, în dauna oricărei alternative ideologice - are, adesea, consecinţe grave. Respingerea a ceea ce cultural ori cultual este diferit şi imaginarea specificităţii etnice a fost întotdeauna o cauză a conflictelor. Noţiunile şi limbajele create cu ajutorul lor nicicînd nu au fost şi nu sînt inocente. Perpetuarea voluntară ori involuntară a confuziilor pe tema identitară este o cale sigură de alimentare a neînţelegerilor între diferitele segmente sociale diferite. Astfel s-au născut şi se nasc violenţele. În momentele de criză, invectivele pe seama vecinului se înmulţesc, ajungînd pînă la excluderea lui.

Deşi cazul românesc pare o excepţie comparativ cu acela al fostei Iugoslavii, cred că o rediscutare a ideii de identitate