Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ricardo Pedriel: "Vreau să fiu titular!!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 8 februarie 2009 ·

Atacantul bolivian spune că e gata să-l oblige pe Lăcătuş, prin prestaţiile sale, să-i facă loc în primul "11"

Steaua i-a reziliat contractul lui Arthuro, dar l-a cîştigat în această iarnă pe Ricardo Pedriel (22 de ani). Bolivianul cumpărat în vară cu 150.000 de euro şi-a făcut o spectaculoasă revenire în echipa Stelei, după mai multe luni de pauză, marcînd golul cu care Steaua a învins-o vineri pe Hajduk Split.

Vezi aici golul reuşit de Pedriel

- Să-ţi spunem Ricardo sau Pedriel?

- Cum vrei. Mi se spune şi Petrică, îmi place cînd mă mai strigă aşa colegii la antrenament.

- Primul meci în 2009, primul gol. Cum ai reuşit?

- M-am simţit foarte bine la antrenamente în zilele trecute, am tras tare tocmai pentru că veneam după acea operaţie pe care am suportat-o în finalul anului trecut. Am trecut printr-un moment greu, dar important e că am avut tăria să mă recuperez repede.

- Crezi că ai vreo şansă să devii titular în retur?

- Eu am un principiu. Ajungi titular dacă la pregătiri îi demonstrezi antrenorului tău că eşti cel mai bun pentru acel post. Plecînd de aici, eu voi trage tare pentru a-mi îmbunătăţi performanţele, pentru a marca des la antrenamente şi pentru a-l obliga astfel pe Lăcătuş să mă bage în teren.

- Apropo de Lăcătuş. Pare un antrenor dur, ţie ce impresie ţi-a lăsat?

- Mi se pare normal să ne ceară maximum, să ne solicite cît mai mult, să fie exigent, să pună presiune pe noi tot timpul. Un jucător care are un astfel de tehnician ar fi bine să se considere norocos. De ce? Pentru că în timpul meciului îţi e de mare ajutor dacă respecţi întocmai ce vrea antrenorul de la tine la pregătiri, chiar dacă de multe ori ţi se pare foarte greu.

- OK, Lăcătuş e dur, am înţeles, dar Gigi Becali cum ţi se pare?

- Îl văd de multe ori la televizor, însă nu în

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 20 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 33 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°