Scene de coşmar în această dimineaţă pe DN 1. Două persoane şi-au pierdut viaţa, alte două au fost grav rănite, iar o cincea a fost ranită uşor într-un accident rutier care a avut loc în dreptul cartierului Nistoreşti din oraşul prahovean Breaza.
Incidentul s-a produs după ce un autoturism marca Ford Mondeo şi un autocar, înmatriculat în Olanda, în care erau turişti romani, s-au ciocnit frontal.
Din primele cercetări ale politiştilor rutieri prahoveni, resultă că soferul autoturismului a adormit la volan şi a pierdut controlul volanului, scăpĂnd maşina de sub control.
Cei patru tineri din Capitală cu vârste cuprinse între 23 şi 28 de ani, se întoarceau de la munte, de la Predeal. La un moment dat, conducătorul autoturismului a părăsit, inexplicabil, sensul de mers şi a intrat într-un autocar care se deplasa regulamentar.
Viteza şi oboseala, primele cauze în producerea accidentelor auto
Şoferul autoturismului şi pasagera din spate au decedat pe loc, iar ceilalţi doi pasageri au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul municipal Câmpina. Şoferul autocarului a fost rănit uşor, dar nu a avut nevoie de internare. La faţa locului au venit de urgenţă echipajele Serviciului de Ambulanţă Prahova şi pompierii militari. Operaţiunile de descarecerare a victimelor au durat aproximativ 45 de minute.
Poliţia confirmă ca şoferul autoturismului circula cu viteză mare dinspre Predeal spre Ploieşti, iar pe fondul oboselii şi a carosabilului ud a pierdut controlul volanului. Maşina a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de autocarul în care se aflau 17 turişti.
Traficul rutier pe DN 1, blocat imediat după producerea accidentului, în zona Nistoreşti s-a desfăşurat ulterior cu restrictţii, pe un singur sens de circulaţie timp de aproape două ore, iar în acest moment a revenit la normal.