Textul este de o duritate maximă, nu-ţi lasă nicio iluzie. E numai chin în acest spectacol. Un chin care ne apasă din greu.
Spectacolul „Ajutorul“ („Imnul“), de la Teatrul Metropolis, în regia lui Alice Barb, dă posibilitatea întâlnirii cu doi mari actori: Luminiţa Gheorghiu şi Mihai Constantin, care ţin adevărate recitaluri. O Luminiţa Gheorghiu chinuită, care joacă rolul femeii răstignite de un bărbat alcoolic, ştie să îndure, înconjurată de copii, tot chinul unei vieţi distruse, dintr-o iubire prost înţeleasă, în numele căreia o soţie trebuie să suporte, supusă, orice degradare.
Şi, totuşi, femeia cântă... „Vai, bărbate, scumpul meu bărbăţel/ Fără tine e pustie casa, (....)/ De ce mi-ai dat această pâine amară“, acesta este mesajul, în maghiară, din coloana sonoră a spectacolului. Noroc că avem program cu traducerea versurilor.
Femeia se dezumanizează încet-încet de atâta suferinţă, în alcool, în mizerie şi-ntr-o ladă de cărbuni în care dormea altădată bărbatul ei.
Avem ocazia să vedem un Mihai Constantin în cea mai bună formă, ce joacă rolul soţului grobian, care, însă, dimineaţa, are momente de regret şi de vinovăţie, privindu-şi nevasta maltratată, cu mâna în ghips din cauza lui, sau uitându-se cu milă la copiii speriaţi şi traumatizaţi.
Textul este dedicat „tuturor femeilor călcate în picioare de bărbaţii lor, tuturor bărbaţilor cu ficatul smuls de vulturul beţiei şi tuturor copiilor rămaşi cu mâna întinsă în urma noastră. Şi, evident, nouă înşine, cei care îi vedem mereu, îi auzim mereu şi îi ajutăm mereu. Sau nu“, spune regizoarea Alice Barb. „Imnul“, de György Schwajda, a fost intitulat aşa pentru că bărbatul venea la miezul nopţii, cântând în mijlocul curţii şi sculându-i pe toţi vecinii în picioare. Scenografia simplă le aparţine Sorinei şi lui Vladimir Iuganu.
Textul este de o
