Dinamo s-a înţeles cu fundaşul dreapta sîrb, rămîne ca şi Mircea Rednic să dea OK-ul
Dinamo vrea neapărat să-şi întărească banda dreaptă, iar sîrbul Marjan Markovici pare cea mai la îndemînă variantă. "Cîinii" au sperat să-l aducă pe Contra, însă după ce au fost refuzaţi ferm de fotbalistul lui Getafe, au intrat iar pe pista Markovici, jucător care şi-a reziliat recent contractul cu Steaua Roşie Belgrad.
Sîrbul de 27 de ani are mai multe oferte din Occident, dar ar prefera să vină în Ştefan cel Mare. "Îmi doresc să joc pentru Dinamo Bucureşti, zilele următoare voi şti cu exactitate unde voi evolua", a spus Markovici, care a fost contactat şi de Rapid.
Salariu crescător
El şi-a negociat deja detaliile financiare cu conducerea dinamovistă, care şi-a dat acordul ca Markovici să vină la Dinamo după ce i-a urmărit evoluţiile pe mai multe DVD-uri.
Dacă va semna, Marjan va cîştiga 5.000 de euro pe lună pînă în vară, salariul său urmînd să crească apoi progresiv, în primul an la 150.000 de euro, iar în al doilea la 180.000 de euro. Aseară, Cristi Borcea a ajuns în Antalya, urmînd să ia o decizie, împreună cu Mircea Rednic, în privinţa lui Markovici. Este posibil ca sîrbul să fie testat într-unul din "amicalele" de săptămîna viitoare.
16 meciuri a adunat pînă acum Markovici în echipa naţională a Serbiei
2 jucători are acum Dinamo pe postul de fundaş dreapta: Blay (28 de ani) şi Homei (21 de ani). Iar ghanezului i se caută echipă
"Dinamo e o echipă mare şi cunoscută în Europa. Aş vrea să joc aici pentru a avea şansa de a evolua în Champions League şi pentru a nu pierde contactul cu "
Marjan Markovici, fundaş
FLASH
AMICAL
Azi, cu Teplice, pe GSP TV
În această seară, de la ora 18:00, Dinamo va disputa primul test al cantonamentu