Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu: Boc trebuie să gândească singur

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 februarie 2009 ·

Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a atacat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul de buget pentru anul acesta. În plus, liberalul a spus că actualul şef al Guvernului "trebuie să gândească singur şi nu cu ajutorul lui Traian Băsescu". Sursa: Vlad Stănescu

1 /. Declaraţia a fost făcută în contextul în care Emil Boc a prezentat astăzi, în plenul Parlamentului, punctele cheie ale programului bugetar al Coaliţiei PSD-PD-L, înainte ca acesta să fie votat de Legislativul României.

"Planul anticriză este elementul cheie. Domnul Boc a învăţat ceva, după ce i-am spus de zece ori, domnule spune ce fel de buget este, către ce se îndreaptă, este destinat creşterii economice sau creării locurilor de muncă, a început să facă cum face cu Băsescu. Eu nu sunt Băsescu. Eu nu îl pun să repete ce spun eu. Îl rog să gândească, nu să asculte de alţii", a declarat preşedintele PNL, citat de RTV.

De asemenea, Tăriceanu a menţionat că îl roagă pe şeful Executivului să demonstreze ce urmăreşte buget său, "nu numai cu panglici ieftine de propagandă, ci să demonstreze că acest buget se îndreaptă către stimularea creării locurilor de muncă sau creşterea economică sau ceva".

El a explicat că bugetul trebuie să includă măsurile anticriză, pentru că aceste "măsuri sunt de natură economică, şi nu discursivă cum crede Emil Boc".

"Munca trebuie motivată"

"Nu mai suntem în epoca de piatră să facem muncă voluntară. Munca trebuie să fie răsplătită, motivată. Oamenii trebuie plătiţi dacă stau peste program", consideră Tăriceanu.

Liderul liberal a reamintit că, anul trecut, Guvernul condus de el a propus acordarea unei sume de 1.000 de euro celor care angajează persoane aflate în şomaj de trei luni, iar noul Executiv a eliminat această măsură şi a introdus scutirea de contribuţie socială a celor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum o ora
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum o ora
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 37 minute
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Amplă acţiune de anihilare a unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini avariate periculoase aduse din SUA în Europa/ Zece suspecţi arestaţi şi 18 audiaţi/ Prejudiciu de peste 31 de milioane euro/ Aproape 20 de ţări implicate, inclusiv România

News.ro acum o ora
Europol a sprijinit o ampă acţiune condusă de Parchetul European (EPPO) la Berlin (Germania) şi Vilnius (Lituania), pentru anihilarea unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini grav avariate, periculoase, aduse din SUA în state ale Uniunii

Reacția Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după moartea a doi medici rezidenți și a unui brancardier: „Speculațiile nu se confirmă și sunt neîntemeiate”

Libertatea acum 48 minute
După ce doi medici rezidenți și un brancardier au murit, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Daniel Timofte, a transmis joi, 17 aprilie, că decesele acestora nu au legătură cu suprasolicitarea.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Crin Antonescu prezintă declarația dată în fața Securității, într-o conferință de presă, la ora 17.00

HotNews acum 28 minute
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, joi, că va prezenta, într-o conferință de presă, conținutul documentelor de la CNSAS, după ce azi-dimineață a mers la sediul instituției pentru a studia dosaru care îl vi

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°