În campionatul nostru nu se înfruntă echipe, ci nişte vanităţi joase de barbugii
Pentru că nu comparăm presa noastră de fotbal cu aceea din Vest decît din cînd în cînd şi numai dacă ne propunem asta, putem să credem că ziarelor franţuzeşti sau englezeşti le lipseşte ceva. Sînt atît de prezenţi în toată media din România cîţiva din finanţatorii echipelor, încît primul gînd care-ţi trece prin minte e că aşa e normal să fie. În realitate, nu presa occidentală e şchioapă, ci a noastră are trei picioare.
Cu totul anormal n-ar fi ca finanţatorii din Balcani să pălăvrăgească mai mult ca omologii din Franţa şi Anglia, dacă în discuţie ar intra numai rivalitatea dintre cluburi şi doar chestiunile care interesează nemijlocit fotbalul. Din cauza unor obiceiuri ale locului, unor interese financiare de gaşcă şi unor carenţe mari de tot în educaţie, dialogul de la distanţă al finanţatorilor seamănă al dracului de mult cu acela din pokerul de şanţ. Stenogramele tipările pînă acum de mai multe cotidiene nu numai că fac public un limbaj de şatră şi de troglodiţi ai limbii române, dar ne dezvăluie o situaţie pe care o ghiceam, şi anume că, exact ca în jocurile cu zaruri şi cu cărţi măsluite, în Liga-ntîi nu se înfruntă nişte echipe, ci nişte vanităţi joase de barbugii. De ani buni nu mai luptă Steaua cu Dinamo, ci Gigi Becali cu Borcea. Nu CFR-ul din Cluj e problema lui Gigi Becali, problema lui sînt Mureşan şi Paszkany. Pe ei vrea Gigi Becali să-i vadă terminaţi. Nu titlul îl vrea Iancu, ci să-i vadă pe şmecherii din Bucureşti pupîndu-i călcîiele. Iar dacă Mititelu pare să nu fi zis pînă acum “pe de trei”, e fiindcă speră să prindă carte mare. Campionatul se joacă om contra om, între Copos, Becali, Borcea, Neţoiu, Iancu şi Mureşan, ceilalţi finanţatori, începînd cu Pădureanu şi terminînd cu Turcu, fiind un fel de mîini moarte.
Campionatul aduce în multe pri
