De saptamana trecuta, teritoriul Romaniei s-a marit, daca putem spune asa, cu o suprafata de doua ori cat judetul nostru. Curtea Internationala de Justitie a impartit o zona aflata in litigiu cu Ucraina, fara sa tina seama de Insula Serpilor, atribuind tarii noastre 80 la suta (9700 kmp) din teritoriul maritim aflat in disputa. Proportia a facut ca verdictul sa fie considerat o victorie pentru Romania, dar, in binecunoscuta noastra traditie, ghionturile au inceput imediat sa curga. Privitorilor la televizor li s-a spus mai intai ca fundul marii e plin de gaze, ba chiar musteste si ceva petrol de-acolo. Apoi, un post de televiziune a descoperit un contract semnat in 1992 de statul roman - prin Rompetrol, companie inca neprivatizata pe atunci - care concesiona zona pentru explorare pana in 2022. La trei ani dupa semnarea contractului, Bucurestiul renunta la partea sa de resurse pe motiv ca nu poate contribui in proportie corespunzatoare la finantarea operatiunilor de prospectare a zonei, multumindu-se in schimb cu taxele platite de companiile petroliere care s-au succedat din '92 pana azi. Decizia din 1995 s-ar explica prin teoria zacamintelor prea sarace care s-ar afla sub platoul continental al Marii Negre. Dinu Patriciu, fost proprietar - acum actionar la Rompetrol, este cel care a minimalizat importanta zacamintelor de gaze: doar 10 miliarde de metri cubi, in loc de 70-100 de miliarde - cat estimeaza Autoritatea Nationala pentru Resurse Minerale si firma care opereaza in zona si care, cu cativa ani in urma, a primit si dreptul de a exploata resursele descoperite. Canadienii de la Sterling Resources, cum se numeste compania, au sustinut chiar ca au investit pana acum 56 de milioane de dolari in afacere si ca nu au de gand sa renunte la extractia prevazuta sa inceapa undeva in 2011. Cine are dreptate? Patriciu, care nu s-a bagat niciodata in mare si, deci, poate fi s