Cazurile catalogate cu cod roşu, potrivit Protocolului Naţional de Triaj, vor fi automat internate. Această măsură a fost hotărâtă de Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, pentru a evita în viitor cazurile de malpraxis semnalate deja de presă la Spitalele din Slatina şi Satu Mare. Ministrul va emite chiar un ordin, iar mâine, la Bucureşti, vor fi convocaţi toţi directorii secţiilor de Unităţi de Primiri Urgenţe (UPU) pentru a fi instruiţi în privinţa acestei hotărâri. „În spiritul transparenţei am decis ca marţi, la Bucureşti, să convocăm principalii directorii ai spitalelor de urgenţă din ţară, cu preponderenţă cei care au UPU şi cei care sunt în structura spitalelor clinice, astfel încât să înţeleagă care este problema, unde se produce fractura dintre UPU şi restul secţiilor din spital. Le voi propune nişte măsuri simple, dar care să reglementeze situaţia, astfel încât ce s-a întâmplat la Satu Mare să nu se mai întâlnească”, a spus Ion Bazac.
Potrivit Protocolului Naţional de Triaj, intrat în vigoare încă de la sfârşitul lunii trecute, pacienţii de la UPU vor primi un cod în funcţie de starea lor, care stabileşte timpul maxim de la sosire până la consultarea de către primul medic. Astfel, codul roşu presupune că starea pacientului este foarte gravă şi necesită consultare imediată. Codul galben prevede ca pacientul să fie consultat în maximum 10 min, Verde – în 30 de minute, Albastru prevede un timp maxim de aşteptare de 60 de minute, iar Alb – 120 de minute. Ulterior consultării de către primul medic, cazul urmăreşte procedura normală în Unitatea de Primiri Urgenţe, fiind investigat, tratat şi consultat la nevoie şi de către alţi specialişti din spital, în vederea luării deciziei de internare, externare sau transfer. Cazurile catalogate cu cod roşu, potrivit Protocolului Naţional de Triaj, vor fi automat internate. Această măsură a fost hotărâtă de Ion Bazac, minis