Nu poti pleca o zi din oras, de teama sa nu-ti "rapeasca" cineva alimentara, sa gasesti, in schimb, la intoarcere, o banca. Povestea inversa e rara : sa vezi cum rasare, intr-un spatiu nu foarte bine chivernisit sau, poate, chiar nefolosit, un lucru folositor mai mult postamentului pentru sapca decat buzunarului. Si totusi, uite ca si in Timisoara se intampla minuni si, chiar in plina recesiune, apar nu doar banci, ci si... o librarie. Asa ca un "puls de inceput de drum" poate fi considerat chiar un material de senzatie, la o astfel de aparitie extravaganta, ca a "Cartii de nisip". Normalitatea si nisipul scris
A tine cu dintii de normalitate este o chestie extravaganta, in clipele pe care le traim. Poate de aceea ne dorim, cautam, apreciem extravaganta mai mult, acum. Imi aduc aminte de un film vazut la Timisoara, intr-un cinematograf normal, apoi in Sarajevo, in timpul razboiului, cand, pentru a ajunge in interiorul unui anume cinematograf, se sapase o gaura in zidul din spatele cladirii - prin fata nu se putea intra, usa era in bataia lunetistilor de pe dealuri. Dar, in lungul asediu al orasului, trebuia sa iti confectionezi o idee de normalitate, chiar si utopica. Asa ca am mers si eu la un film, cu cateva zeci de localnici, intr-o seara din 1995. Era "Schindler’s list". In Timisoara se rasese la cateva cadre tragic-comice. In Sarajevo nu a ras nimeni. Extravaganta care se straduieste sa joace rolul normalitatii are un pret.
Cam asa este si cu o librarie nascuta in timp de recesiune. Este o floare rara, pentru un culegator in cautare de esente rare. Si greu de atins.
In mod cert, macar fetele si femeile din Timisoara cunosteam labirintul din acel parter de langa Piata Libertatii, pentru ca, acum cativa ani, aici puteai alege dintre tot felul de metraje. Dar magazinul cu materiale pentru rochii a incetat sa existe acolo si, niste ani (cred ca
