Noul director general al BMW Group Romania este Bernd John, care îl înlocuieşte pe Carl-Theo Fitzau după retragerea la pensie a acestuia din urmă.Odată cu retragerea la pensie a lui Carl-Theo Fitzau, poziţia de director general a fost preluată de Dr. Bernd John, cu începere din 1 ianuarie 2009. John are o experienţă de 18 ani în BMW Group în poziţii de management. Ultima poziţie ocupată a fost de coordonarea a patru centre proprii BMW din Germania. Acestea au înregistrat în 200
Noul director general al BMW Group Romania este Bernd John, care îl înlocuieşte pe Carl-Theo Fitzau după retragerea la pensie a acestuia din urmă.
Odată cu retragerea la pensie a lui Carl-Theo Fitzau, poziţia de director general a fost preluată de Dr. Bernd John, cu începere din 1 ianuarie 2009. John are o experienţă de 18 ani în BMW Group în poziţii de management. Ultima poziţie ocupată a fost de coordonarea a patru centre proprii BMW din Germania. Acestea au înregistrat în 2008 peste 9000 unităţi livrate şi o creştere de 5% faţă de anul precedent.
„Noua poziţie este o nouă provocare, dat fiind şi contextul economic internaţional. Avem însă mare încredere în piaţa premium din România care devine una din cele mai importante din Europa de Est pentru BMW” a declarat Bernd John.
“Obiectivele noastre principale sunt dezvoltarea reţelei de distribuitori şi o creştere semnificativă a satisfacţiei clienţilor”, a mai spus Bernd John.
BMW Group România şi-a început activitatea la jumătatea anului 2007 sub coordonarea lui Carl-Theo Fitzau, gestionând activităţile de import şi aftersales pentru mărcile BMW şi MINI. În această perioadă BMW a ocupat prima poziţie în topul mărcilor premium (2007), în timp ce MINI şi-a întărit poziţia de marcă premium cu cea mai mare ascensiune (275% anul 2008 faţă de 2006).