BCR, cea mai mare banca de pe piata, va lansa in doua-trei saptamani produse de restructurare a creditelor prin care clientii care nu mai fac fata cresterii ratelor sa fie ajutati sa nu intre in default, afirma Martin Skopek, vicepresedintele pe retail al bancii.
"In doua-trei saptamani vom introduce unele forme de ajutor pentru clientii cu probleme in rambursarea creditelor. Gandim solutii diferite, cum ar fi suspendarea platii unui anumit numar de rate, insa numai daca sunt indeplinite niste criterii. Nu toti clientii cu probleme vor fi eligibili pentru ajutor", a declarat Skopek intr-un interviu acordat ZF.
Prima categorie vizata pentru sprijin o constituie clientii care isi pierd slujbele. "Este un interes comun sa ii ajutam sa depaseasca situatia."
In septembrie 2008, BCR avea in sold credite de retail in valoare de 6,1 mld. euro, corespunzator unei cote de piata de 20,9%.
Conform celor mai recente calcule ale Erste Group, actionarul majoritar al BCR, riscul de default la creditele in valuta ar creste substantial daca euro ar urca la 4,9 lei. Skopek catalogheaza drept "nefericita" deprecierea leului.
"Nicio crestere a cursului nu ne face fericiti. Totusi, inca suntem in limite administrabile din punctul de vedere al calitatii portofoliului. Nu putem spune ca nu exista un impact pentru ca nici nu am fi credibili, insa consider ca putem administra situatia avand in vedere managementul prudent al riscului, evaluarea initiala a clientilor, evaluarea colateralului, precum si sprijinul pe care il vom oferi celor cu probleme."
Si alti jucatori le ofera clientilor variante de rescadentare a creditelor sau de schimbare a monedei pentru a evita oprirea platilor.
De asemenea, bancherii au solicitat BNR prelungirea pana la 150 de zile a termenului de la care sa fie aplicate executarile silite in cazul intarzierii la plata unei rate. @