Zilele trecute, o veche cunostinta, candva sportiv de performanta, imi spunea: “Cea mai buna perioada a vietii a fost aceea cand faceam sport, si nu eram multumit. Abia acum am ajuns sa-mi para rau ca am renuntat.”Ar mai fi continuat un timp, dupa care putea deveni antrenor, sau sa ocupe o alta functie in cadrul unui club. Constatam cum toti cei implicati intr-o oarecare masura intr-o ramura sportiva, sunt mai preocupati de cum o duc ceilalti, ce venituri au. Despre calitatea muncii prestate de ei nu sufla nimeni o vorba. Toti practica cea mai grea disciplina, ceilalti habar nu au ce sacrificii fac ei. Cei din afara sportului au insa habar ce inseamna sa aiba grija zilei de maine, intretinerea unei familii, plata facturilor. Nu au dreptul la perioade pentru recuperare. Fie medici, profesori, ingineri, muncitori sau alta ocupatie, simt cu adevarat continua criza, poate de o viata. Unii muncesc 10-12 ore pe zi, chiar munca fizica.
Altii au facut sport, fara sa aiba pretentiile celor care sunt mai mult preocupati de altii. L-au facut cu pasiune, pentru recompense mai mult simbolice si acum isi platesc cu greutate facturile si merg sa-i sustina pe actualii sportivi. Nu au condus masini luxoase, nu au locuit in vile si hoteluri, unde altii le platesc facturile. In teorie, sportivii renunta la multe placeri, fac sacrificii pentru obtinerea performantei. Daca ar veni acestea, treaca, mearga. Ce constatam insa? Performante mai putine, localurile colcaie de bravii sportivi, platiti regeste in comparatie cu salariile. Conducatorii de taximetre sunt poate singurii beneficiari in urma escapadelor nocturne. Sunt recunoscuti dupa talie sau accentul lor sau dupa adresele la care se intorc, unde sunt cazati regeste. Ce ofera in schimb? Continua sa-si dezamageasca suporterii sau pe cei care-i platesc. Multi si-au pus mari sperante intr-o revigorare a sportului muresean, car
