Publicăm în continuare scrisorile românilor trimise lui Andrei Voiculescu, binecunoscutul realizator al emisiunii Top 20.
Deoarece oficialităţile de atunci considerau postul "inamicul public numărul 1", drumul scrisorilor spre adresa din München a Europei Libere era, aproape întotdeauna, barat. De aceea tinerii îşi trimiteau "doleanţele" muzicale pe căi ocolite, de cele mai multe ori prin intermediul turiştilor străini sau al prietenilor din străinătate.
În rândurile de mai jos este prezentat un caz impresionant: două eleve nevăzătoare din Arad dictează o scrisoare pentru Andrei, ce va fi trimisă Europei Libere prin bunăvoinţa unei foste colege, stabilită în Germania. În 1989, cele două fete erau eleve în clasa a XII-a a Liceului Sanitar pentru nevăzătoare din Arad şi aveau pseudonimele ABRA şi CADABRA.
Iată scrisoarea celor două eleve: Dragă Andrei, ascultăm emisiunile tale de mulţi ani şi ne plac. În acest timp ţi-am trimis numeroase cărţi poştale şi scrisori, dar probabil n-au ajuns. Te rugăm să ne scuzi puţinele rânduri şi eventualele greşeli, dar s-a ivit o ocazie neaşteptată şi nesperată. O colegă plecată în urmă cu 2 ani în Germania a revenit în ţară pentru câteva zile şi a trecut pe la liceu să ne vadă – uitasem să-ţi spunem, suntem eleve.
Lista noastră de preferinţe este pentru tine, în primul rând, şi pentru NAPOLEON VASILESCU alias GAE şi prietena lui ALABALA – din Galaţi, MICROBISTA CAROLINA BILARDO, VISÂTOAREA ROZA-ROZ, PATROCLE şi MIRI – din Arad, RADU alias ARBITRUL ELEGANŢEI – din (Băile) Felix. Sperând că preferinţele noastre sunt şi ale tale, încheiem şi aşteptăm o nouă ocazie când îţi vom putea scrie. ABRA şi CADABRA.
După care urmează preferinţele muzicale, mai multe hituri din acea vreme interpretate de Black, Bee Gees, Abba, Scorpions, INXS, George Michael, Steve Miller Band (cu