Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: „Garantat Vanghelie“: acum, întregul PSD

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 februarie 2009 ·

Mircea Marian: „Marian Vanghelie pare a fi cel mai influent personaj de pe lângă Geoană şi ar putea ajunge preşedinte executiv al PSD“.

În campania electorală am fost unul dintre cei uluiţi de faptul că Ecaterina Andronescu - rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti - a acceptat ca pe afişele ei să scrie: „Garantat Vanghelie“. „El plăteşte“, a explicat, vizibil jenată, Andronescu. Am crezut, atunci, că influenţa acestui personaj nu va trece dincolo de cartierele Rahova şi Ferentari. Însă astăzi, tot partidul poartă marca de calitate a lui Vanghelie.

În ultimele deplasări în teritoriu - la Cluj, în Dolj şi în Olt -, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost permanent secondat de noua vedetă a partidului. La negocierile cu PDL, acesta este cuplul care stabileşte agenda şi transmite mesajul PSD către ziarişti. Vanghelie a fost liderul social-democrat care a anunţat presa că Dan Nica este „cel mai potrivit“ pentru conducerea Internelor. În ultimele 30 de zile, alţi doi miniştri de interne numiţi de PSD au fost nevoiţi să-şi dea demisia, după ce au intrat în coliziune cu pitorescul primar al sectorului 5. Acesta a încercat, iniţial, să-şi plaseze omul chiar la conducerea ministerului - pe fostul ofiţer SPP Cătălin Voicu. Acum, Vanghelie se bate pentru a controla direcţia de informaţii - circa 2.000 de cadre lucrează în această structură -, precum şi pentru postul de secretar de stat responsabil cu ordinea publică. Mircea Geoană pare că îl susţine 100%.

Nu au trecut nici şase ani de când Vanghelie îi spunea unui ziarist: „Pun băieţii să te urmărească şi după aia trimit pe cineva să te bage în portbagaj!“. Nu este de mirare că omul a avut 7,33 la purtare, aceasta fiind materia la care avea cea mai mare medie. Presa a scris că, în 2001, la 33 de ani, şi-ar fi obţinut ilegal diploma de bacalaureat. Dar nu asta a fost singura afacere dubi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°