N-am ştiut, până acum câteva zile, dacă Daniel Morar este potrivit pentru a fi şeful procurorilor anticorupţie. Nici nu mi-am propus să aflu.

Am ştiut, de la bun început, că nu voi avea toate datele, că nu voi putea concluziona obiectiv dacă este un procuror bun sau unul rău. Aveam certitudinea că, indiferent de situaţie, va fi o persoană publică controversată. Era limpede că, dacă domnul Morar avea să taie tentaculele corupţiei, sistemul mafiot va reacţiona, va contraataca cu toată forţa sa, iar procurorul-şef al DNA va fi lesne victima unor campanii de discreditare, menite a-l descuraja şi a minimaliza eventualele victorii în lupta cu „sistemul ticăloşit“. Dacă, însă, domnul Morar avea să fie doar un procuror de paie, iar lupta anticorupţie, un vodevil, mă aşteptam ca zonele societăţii rămase nepervertite să reacţioneze, semnalând că şeful DNA a făcut pactul cu diavolul. Mă aşteptam, aşadar, să se facă mult zgomot în jurul persoanei sale, fără ca acest lucru să însemne neapărat ceva.

Săptămâna trecută, ceaţa din jurul competenţei lui Daniel Morar s-a risipit. În faţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care l-a reconfirmat în fruntea DNA, el a declarat: „Spre deosebire de alte unităţi de Parchet, serviciul tehnic al DNA poate asculta şi reda interceptările pe care le fac SRI şi DGIPI“.

Carevasăzică DGIPI, serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor, ascultă telefoane, deşi nicio lege românească nu îi permite acest lucru. Încercând să repare această gafă impardonabilă pentru poziţia pe care o ocupă, Morar a venit cu explicaţii, care l-au făcut să pară şi mai ridicol. „Tehnic vorbind, toate interceptările se fac pe logistica SRI, chiar şi DGIPI face tot pe logistica SRI, ca să fie clar“. Bineînţeles că, într-un final, au venit şi precizările Biroului de presă al DNA, cum că, vezi Doamne, Daniel Morar nu