A debutat în „Jocul de-a vacanţa“, iar anii petrecuţi pe scena teatrului craiovean i-au adus o mulţime de roluri.
Povestea Tamarei Popescu, actriţa a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, în lumea mirifică a scenei începe în anii copilăriei. „De mică am vrut să devin balerină. Pe la patru ani am început să fac balet. El a fost prima mea iubire. Am făcut şi Şcoala de balet, dar, din păcate, sănătatea nu mi-a permis să continuu. Am rămas însă legată de artă, de poezii, teatru şcolar, spectacole la cluburi. Aş putea spune, ca o glumă, că am jucat teatru dintotdeauna... aşa m-am născut, jucând teatru. În facultate ni se spunea că trebuie să te simţi mai bine pe scenă decât în sală, căci abia în acel moment poţi să zici despre tine că eşti un om care e devotat, dăruit scenei. Eu, ca actor, am avut experienţa asta. Mi-am dorit nespus de mult să fiu pe scenă“, a mărturisit actriţa Tamara Popescu.
Dragostea pentru scenă a primat, chiar dacă, la un moment dat în viaţă, părinţii îi sugerau cu totul alte facultăţi. Tamara Popescu a insistat să meargă pe drumul artei şi, chiar dacă prima încercare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică a fost un eşec, nu şi-a pierdut speranţa. „Eram disperată după scenă. E ca o ciocolată, pe care, dacă o guşti o dată, trezeşte mereu aceeaşi dorinţă. Dacă păşeşti o dată pe ea, e greu să o ştergi din minte şi din suflet, chiar dacă nu te dedici ei. Am plecat la Bucureşti, am dat la Teatru. Erau şase locuri de actori pe toată ţara. N-am intrat şi toamna a trebuit să aleg neapărat alta, pentru că era o ruşine să stai acasă. Aşa se face că am devenit studentă la Ştiinţe Economice. Nu am încetat însă nici cu dansul, nici cu teatrul“, a povestit actriţa.
Un an mai târziu, Tamara Popescu încerca din nou la Teatru. A reuşit şi a devenit studentă la clasa profesorului Dem Rădulescu: „Era o concurenţă acerbă. Şansa mea a fos
