Mijlocaşul Rapidului, Cesinha, şi-a îndeplinit un vis: a făcut cunoştinţă cu Zico. Andrade îl ştia, a crescut la academia sa de fotbal
"Cînd eşti mic, nu te apuci să joci fotbal pentru bani. Joci fiindcă-ţi place". Cesinha cîştigă 200.000 de euro pe sezon la Rapid, dar şi-a adus aminte de copilăria petrecută în Brazilia şi de omul care l-a determinat să se facă fotbalist, Zico. La invitaţia Gazetei, mijlocaşul giuleştenilor a mers să-l întîlnească personal pe superstarul "naţionalei" carioca a anilor '80, acum antrenor la ŢSKA Moscova. Cesi a fost însoţit de Elinton Andrade, tot rapidist, tot brazilian, ba chiar un apropiat al lui "Pele alb".
"Andrade e al meu!"
Portarul a fost recunoscut. "Elinton e jucătorul meu, l-am crescut. Pe Cesar nu-l ştiam", spune Zico. Rapidistul a fost la academia de fotbal a acestuia între '99 şi 2003.
Andrade, mai vorbăreţ, l-a chestionat pe fostul internaţional: "Mai aveţi brazilieni în echipă, la ŢSKA?". Pînă să-i enumere, goalkeeperul a arătat spre culoarul prin care intrau echipele: "Uite-l pe Vagner Love!". "E bine în România?". "Da, foarte bine, eu am învăţat şi limba deja", i-a zis Andra. Cesinha a stat cuminte ca la şcoală, cu mîinile atîrnîndu-i pe lîngă scaun. "Nu e frig în România? De ce ai plecat din Portugalia?", l-a întrebat antrenorul. "E fotbalul mai bun", i-a răspuns.
"Tată, am vorbit cu Zico!"
Zico s-a îndreptat spre teren, fiindcă echipa lui avea meci cu Zilina. Cesinha s-a ridicat, s-a pupat cu un brazilian al slovacilor, a scos telefonul din buzunar şi a sunat: "Alo? Tată, l-am întîlnit pe Zico! Am stat cu el pînă acum, am vorbit. El e la meci la ŢSKA Moscova. O să vă trimit poze!".
Cum de era aşa de entuziasmat? "E o legendă! L-ai văzut jucînd? Dacă nu, caută imagini pe net, era senzaţional! E Hagi al Braziliei!". "Bine, dar voi aveţi atî