Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lokodi Edita nu iarta bărbaţii care tratează femeile ca pe nişte servitoare

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 10 februarie 2009 ·

Pe Lokodi Edita, preşedinta Consiliului Judeţean Mureş, am întâlnit-o la sâmbătă la Reghin, la cea de-a doua ediţie a Balului Însuraţilor, eveniment organizat în sala de concursuri de dans sportiv a companiilor Gliga. Am profitat de faptul că nu era însoţită de soţul ei şi am provocat-o la un dialog mai puţin convenţional.

Reporter: De câţi ani sunteţi căsătorită?

Lokodi Edita: Eu m-am căsătorit încă din timpul facultăţii în 1976 şi imediat după un an de viaţă conjugală am născut prima mea fată, pentru că azi sunt mama a trei fete. Dar anii au trecut… viaţa merge înainte şi acum pot să mă mândresc doua dintre ele mi-au dăruit trei nepoţi. Sper ca dacă fiecare dintre fiicele mele îmi urmează exemplul o să am nepoţi destui!

Rep.: A fost dragoste la prima vedere?

L.E.: A fost dragoste de studenţie.

Rep.: Dar care este secretul unei căsnicii de durată?

L.E.: Un sfat universal nu se poate da pentru că fiecare om îşi trăieşte viaţa după princiipile proprii şi după cum cei doi parteneri cred de cuviinţă să ajungă la nişte compromisuri. Dar eu cred că dincolo de dragoste, trebuie să ai multă răbdare să ai multă dorinţă de a face compromisuri şi pentru a coabita împreună să meargă familia înainte.

Rep.: E obligatoriu ca soţii să muncească în acelaşi domeniu, să reziste în timp flacăra iubirii?

L.E.: Nu neapărat. De exemplu eu sunt juristă, iar soţul meu inginer.

Rep.: Cine cântă în familia Lokodi, cocoşul sau cocoaşa dacă ar fi să parafrazăm titlul unei cărţi celebre?

L.E.: La noi nu există cocoş sau „cocoaşă” în familie. Consider că fiecare partener trebuie să îşi găsească locul lui într-un cuplu care să-i ofere satisfacţii, pentru că altfel partenerul care nu mai are satisfacţii ajunge să se simtă marginalizat şi încet se poate destrama o familie.

Rep.: Ca femeie ce nu aţi putut ierta niciodată unui bărbat?

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 4 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 6 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 8 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 8 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 12 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 6 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 8 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°