Raul Urdă, directorul Centrului de Plasament nr. 3 din Întorsura Buzăului, este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce poliţia a descoperit, la sfârşitul lunii ianuarie, că mai mulţi copii au fost bătuţi şi agresaţi sexual de colegi mai mari.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, Andrea Buzsi, a confirmat începerea urmăririi penale împotriva directorului şi a tânărului de 17 ani, acuzat de raporturi sexuale cu un băiat de 13 ani.
În paralel, comisia de disciplină constituită la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Covasna a propus ieri desfacerea contractului de muncă al educatoarei care-i avea sub supraveghere pe copii când s-a petrecut incidentul. Potrivit directoarei Vass Maria, s-a propus şi ca toţi educatorii centrului şi directorul Urdă să fie sancţionaţi cu o reţinere de 10% din salariu. „Mie nu mi-a luat poliţia nicio declaraţie, abia mâine (astăzi - n.r.) o să fiu audiat“, susţine Raul Urdă, directorul centrului de plasament.
La sfârşitul lunii ianuarie, poliţiştii au descoperit că trei minori, de 8 şi 9 ani, au fost bătuţi de doi tineri, de 20 şi, respectiv, 17 ani.
Mai mult decât atât, poliţiştii au aflat că tânărul de 17 ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un băiat de 13 ani, chiar în incinta centrului, în septembrie anul trecut.