SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ne scrie din Iaşi, din Mahalaua Ţicăului, un cetăţean cu probleme. Omul s-a născut la Humuleşti, e suplinitor de română la o şcoală de surdo-muţi şi în timpul liber scrie basme şi amintiri din copilărie. Acum e într-o situaţie disperată. Inspectoratul îl trimite la pensie din 1 februarie şi-i comunică totodată că nu mai poate să rămână slujbaş la stat.
Întrucât Ion Creangă n-a urmat liceul, ci “Normala” – dac-o mai fi ceva normal în ţara asta! –, ar exista posibilitatea să se angajeze la particular. Or, cum se ştie, la privaţi se învaţă în engleză. Chiar şi limba română, tot în engleză se învaţă. Ar fi putut să-şi dea doctoratul la Chişinău şi apoi să-şi ia Bacalaureatul împreună cu mai mulţi deputaţi şi poliţişti din judeţ, însă n-a reuşit să strângă bani decât pentru o licenţă la facultatea de ace, bolduri, mosorele din Tiraspol. Dac-ar fi singur, în bojdeuca lui, Ion Creangă s-ar mulţumi cu pensia, dar îngrijeşte de un amărât, unul Eminescu, fost bibliotecar, tot aşa, fără studii terminate. În plus, atât de bolnav, că ultima oară când l-a luat Salvarea a fost trimis de la un spital la altul şi probabil c-ar fi murit pe targă, dacă o asistentă mai miloasă nu l-ar fi aruncat din maşină în capătul străzii.
Eu, numitul Creangă Ion – ne mai spune în epistola sa humuleşteanul –, l-am cărat în spate pe numitul Eminescu Mihai ca pe un sac de cartofi, că era inconştient şi rostea cuvinte de neînţeles, cum ar fi nu credeam a muri vreodată şi somnoroase păsărele, pe la cuiburi se adună.
Nu-i prima scrisoare pe care o primim la redacţie de la cineva aflat undeva, la marginea legilor. Unora le e hărăzit să rămână în margine, orice ar face. Numitul Creangă Ion zice că a cerut să fie primit în Uniunea Scriitorilor şi că i s-a răspuns că nu îndeplineşte condiţiile.
N-are trei volume p
