Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proportie de Romania medici - pacienti - 1

Publicat in Ziua Constanta, marți 10 februarie 2009 ·

Conform datelor statistice din 5.000 de tineri care absolvă anual medicina, mai puţin de jumătate urmează rezidenţiatul şi devin specialişti, restul alegând să emigreze sau orientându-se către mediul de afaceri.

Potrivit informaţiilor furnizate de antena3.ro, cauzele multiple care au contribuit la scăderea calităţii în sectorul sanitar, au dus la situaţia potrivit căreia proporţia dintre medici şi pacienţi să ajungă alarmant la 1:400. Spre exemplu, într-un singur an, 10% din medicii bucureşteni, şi-au depus documentele pentru a profesa în alte ţări, în timp ce în fiecare an numărul candidaţilor la medicină scade. Astfel s-a ajuns ca unui medic român să-i revină spre îngrijire 400 de pacienţi, respectiv dublu faţă de media din Uniunea Europeană.

În condiţiile în care salariul aceluiaşi medic român este de 10 ori mai mic decât al unui medic din alt stat european, nu este de mirare că tot mai mulţi doctori aleg să plece din ţară. Numărul acestora a crescut de la 800, în 2007, la 6.000 în prezent. O altă problemă cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este lipsa locurilor de muncă din moment ce peste 2.000 de specialişti care ar fi dorit să profeseze în ţară au rămas fără locuri de muncă după ce posturile au fost blocate de Guvern până la sfârşitul anului.

Conform datelor statistice din 5.000 de tineri care absolvă anual medicina, mai puţin de jumătate urmează rezidenţiatul şi devin specialişti, restul alegând să emigreze sau orientându-se către mediul de afaceri.

Potrivit informaţiilor furnizate de antena3.ro, cauzele multiple care au contribuit la scăderea calităţii în sectorul sanitar, au dus la situaţia potrivit căreia proporţia dintre medici şi pacienţi să ajungă alarmant la 1:400. Spre exemplu, într-un singur an, 10% din medicii bucureşteni, şi-au depus documentele pentru a profesa în alte ţări, în timp ce în fiecare an numărul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim ar putea crește de anul viitor. Care sunt condițiile

Adevarul acum 59 minute
Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul anului privind salariul mediu brut. O lege care transpune o directivă a UE obligă la majorări anuale, în funcție de evoluția indicatorilor sociali, economici și financiari.

Ministerul Educației: Nu scad salariile, e un calcul unitar al sporului de suprasolicitare psihică

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Educației răspunde marți unei adrese a federațiilor sindicale, în care se menționează că „se înregistrează o diminuare a salariilor care se cuvin personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și cont

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 41 minute
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD: Nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolul adevărului

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă marţi că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD, el afirmând că nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolu

CSM își menține poziția în disputa privind pensiile de serviciu: „Noua lege nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene”

Adevarul acum 34 minute
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis marți, 14 octombrie, un nou comunicat prin care reafirmă poziția exprimată anterior în legătură cu modificările aduse pensiilor de serviciu. Instituția precizează că noua lege care schimbă regimul

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva 2025. Puterea Acatistului pus pe 14 octombrie

Cancan acum 3 ore
Pe 14 octombrie, Iașiul se transformă într-un adevărat centru de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară și chiar din alte state ortodoxe. Este ziua în care se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moașt

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația mașinilor de marfă și de curierat în anumite intervale orare. Ție cum ți se pare acest proiect?

Gandul acum 2 ore
Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind reglementarea programului orar de desfășurare a activităților de aprovizionare, de curierat și celor specifice de salubrizare pe teritoriul Municipiului Buc

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum 4 ore
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat în sferturi, la dublu, la Osaka

Mediafax acum 2 ore
Jaqueline Cristian și Olga Danilovic au trecut cu 6-3 6-4 de perechea Nao Hibino-Katarzyna Piter. Vor întâlni în sferturi perechea Nadiia Kichenok-Makoto Ninomiya. Gabriela Ruse și Ashlyn Krueger s-au calificat în sferturi în fața perechii Anna Blin

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum 3 ore
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Vremea

București
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/12°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°