Slovacia ameninţă că dacă Franţa nu renunţă la protecţionism, va trimite GDF-Suez „înapoi la el acasă”
La fel de lovite ca şi companiile producătoare de automobile ca şi cele din restul lumii, trei companii mari franceze au primit un ajutor consistent de la statul francez. Renault şi PSA Peugeot - Citroën vor primi, fiecare, câte un împrumut de 3 miliarde cu dobândă preferenţială (de 6%), în timp ce Renault Trucks, deţinută de Volvo, va primi 500 de milioane de euro, relatează IHT. Nu se ştie exact cum vor fi folosite aceste lichidităţi, în condiţiile în care ele au filiale şi fabrici şi în alte ţări (Renault, care deţine Dacia, ceruse ajutor financiar şi statului român).
Oficial, Sarkozy a indicat că banii vor fi folosiţi pentru investiţii în tehnologii mai puţin poluante şi că cele două mari companii s-au angajat să nu închidă nicio fabrică pe durata împrumutului. În urmă cu câteva zile însă, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, dezvăluise în bună măsură care ar fi măsurile ce trebuie luate de aceste companii după infuzia de bani primită de la stat: să îşi închidă fabricile unde produc ieftin, din străinătate, şi să se concentreze pe Franţa, contribuind astfel la creşterea economică din Hexagon şi la păstrarea angajaţilor din această ţară. Iar comisarul european pentru Competiţie a avertizat Franţa să renunţe la clauza impusă celor trei, de a cumpăra doar componente franceze şi de a investi doar în Franţa ca urmare a ajutorului de stat.
Tensiuni mari cu restul partenerilor europeni
Măsura a stârnit imediat criticile extrem de dure ale unor state mai mici din Europa, ale căror bugete nu ar putea suporta asemenea planuri gigantice de salvare economică, precum Cehia şi Slovacia. Premierul ceh Mirek Topolanek a criticat marţi individualismul statelor din zona euro: „Dacă statele preferă abordări individualiste şi protecţioniste, dacă de