Legatura dintre inflatie si orbire e excesul de evaluare. Cand totul are valoare si e vizibil in mod egal, cand vederea periferica e perfecta si pune toate obiectele pe acelasi ecran, nimic nu mai e vizibil anume. Banii nu mai departajeaza, ci egalizeaza spre valoarea cea mai de jos si spre lipsa de valoare cea mai de sus. Toate marfurile, produsele si bunurile, toate procesele si persoanele sunt tarate in inflatie - numele pe care economistii l-au nascocit pentru a desemna, tehnic, gropile comune. Epocile de inflatie generalizata nu mai vad nimic pentru ca vad prea mult: totul. Ceva - mai precis, refuzul colectiv de a admite calitatea intrinseca si variabila a lucrurilor - suspenda adevarurile de baza, diferentele si meritele curente, facand loc deprinderilor irationale.
Mai exista, inca, istorie?
Astfel, nicio casa nu e mai buna sau mai rea decat alta casa. Valoarea tuturor caselor va creste perpetuu si va asigura profitul proprietarului. Rezultat particular: criza subprime. Rezultat general: criza financiara mondiala. Rezultat interior: orbirea, incapacitatea de a mai defini o casa ca locul memorabil in care cineva traieste si capacitatea irationala de a defini o casa, orice casa, ca manifestare a unui miracol de uz personal. Radacinile crizei nu sunt economice. Sunt interioare si vin dintr-o schimbare de perceptie care echivaleaza cu orbirea: ce se vede e egal, nediferentiat si indiferent. Nimeni nu mai "stie" in ce consta si nu mai "vede" unde se afla valoarea. Muzeul figurilor uzuale si egale nu mai admite figuri de eroi, sefi de dinastie, intemeietori, genii tutelare. Ierarhiile n-au disparut. Exista idoli, dar decizia de sacralizare e dictata de publicitate si de noua stiinta a expunerii mediatice. In sport, asa ceva pare imposibil. Sportul presupune competitia si departajeaza participantii prin metode numerice: scor, timp, punctaj. Insa valori
