Copiii care vor vedea lumina zilei după anul 2019 vor avea codul genetic cartografiat la naştere, aproape gratuit, a estimat dr. Jay Flatley, unul dintre cei mai renumiţi geneticieni ai lumii.
„The Daily Telegraph“ notează că Flatley, care este directorul executiv al „Illumina“, principala companie specializată în cartografierea genomului uman, a apreciat că reducerea continuă a costurilor tehnologice în acest domeniu va provoca o „revoluţie în asigurarea sănătăţii“. În opinia sa, maladii precum diabetul şi bolile de inimă vor putea fi prezise şi prevenite.
Această „revoluţie“ ridică însă şi semne de întrebare legate în special de dreptul la intimitate şi de accesul la „dosarele genetice“ ale indivizilor.
Servicii de analiză genetică extinsă, care examinează aproximativ 2 milioane din cele 6 miliarde de „litere ADN“ în căutare de indicii ale unor boli, sunt deja disponibile şi costă puţin peste 1.000 de dolari.
O hartă genetică integrală este, de asemenea, perfect realizabilă în prezent, dar preţul acesteia este încă prohibitiv pentru multă lume, depăşind 100.000 de dolari.
Illumina pregăteşte lansarea unui serviciu mult mai ieftin de cartografiere genetică integrală. În aproximativ doi ani, firma speră să poată oferi această facilitate oricui este dispus să plătească între 10.000 şi 20.000 de dolari. Într-un interviu acordat cotidianului britanic „The Times“, Flatley spune că acelaşi serviciu va ajunge în 3-4 ani la sub 1.000 de dolari. Într-un deceniu, crede geneticianul, costul cartografierii integrale va deveni aproape nesemnificativ.