Locuitorii din Petroşani vor fi supravegheaţi pe străzile din oraş de Poliţie, Poliţia Comunitară şi administraţia locală, după ce între aceste instituţii a fost încheiat un protocol, iar în perioada imediat următoare vor fi montate mai multe camere de supravegheat.
Autorităţile locale susţin că urmăresc doar siguranţa cetăţenilor, însă o parte din cetăţenii oraşului spun că aceste măsuri sunt „represive”.
„Ideea este de a păstra un climat de siguranţă pentru toţi cetăţenii şi patrulele mixte vor fi mai ales în punctele în care sunt uneori probleme. Urmează să semnăm un protocol şi, Conslilul Local să aprobe o cotă de benzină pentru maşinile cu care vor patrula poliţiştii, mai ales pe timp de noapte”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Este o situaţie de criză
„Este o situaţie de criză, mulţi oameni rămân fără locuri de muncă iar autorităţile se pregătesc de posibilele convulsii sociale. Au angajat mai mulţi jandarmi, poliţişti comunitari şi poliţişti iar acum montează camere de supravegheat prin oraş. Oare ce înseamnă asta?”, ne-a declarat un localnic.
Comandantul poliţiei Petroşani Titel Brăgaru a anunţat că numărul patrulelor pe străzi se va dubla, iar arterele principale se va monta un sistem de supravegheat. „Dacă până acum aveam opt patrule, vom avea de acum în colo 16 şi ne vom extinde mai ales în cartierele mărginaşe, darşi în masivul Parâng. În plus, avem în derulare un studiu în ce priveşte implementarea unui sistem de supraveghere video pe arterele principale”, spune Titel Brăgaru, comandantul Poliţiei municipiului Petroşani.
Cei din administraţia locală spun că urmează să semneze un protocol şi cu directorii instituţiilor de învăţământ pentru a stabili exact care sunt atribuţiile profesorilor, dar şi a poliţiştilor comunitari care trebuie să supravegh