În februarie 1989 se muncea pe brânci la ultimele retuşuri ale Magistralei III de metrou. Lucrările începuseră în urmă cu trei ani şi s-au finalizat cu două luni înaintea termenului fixat prin decretul prezidenţial.
Imensul şantier, care a dat reţelei de metrou a Bucureştiului încă 10 kilometri, a avut o organizare precisă, s-a lucrat la milimetru, iar materialele necesare construcţiei nu au lipsit nici o secundă. Zona a fost împărţită în câteva puncte cheie: Piaţa Victoriei, Piaţa Obor, zona Iancului şi Muncii. Nicolae Ceauşescu le-a vizitat cât a putut de des pe fiecare în parte. "Se luau măsuri drastice de securitate în momentul în care venea pe şantier. Dacă nu inspecta Ceauşescu, veneau oricum cei din partid care ne spuneau mereu să nu îi sabotăm", îşi aminteşte zâmbind Mihai Rusu.
Inginerul Rusu a fost şef de atelier structuri staţii. A proiectat împreună cu echipa sa întregul traseu al Magistralei III care leagă Staţia Dristor de Gara de Nord. "A fost foarte dificilă subtraversarea de la Piaţa Victoriei. Magistrala trei a trebuit să treacă pe sub Magistrala 2 care funcţiona deja. Am folosit o tehnică aparte pentru acele lucrări. Ulterior, mai mulţi specialişti din Austria au venit să ne întrebe cum am făcut lucrarea. Sunt multe date tehnice, dar vă asigur că munca a fost de Sisif", a explicat inginerul Rusu. Pentru Obor şi Piaţa Muncii, Ceauşescu a avut o singură pretenţie. În condiţiile în care pasajele rutiere din zonele respective erau deja funcţionale, el şi-a dorit ca metroul să treacă prin acelaşi pasaj. Un ordin scurt, fără detalii tehnice: "Şi mie să nu îmi opriţi circulaţia aici!". Şi aşa s-a şi întâmplat. Cu un minim deranj rutier, specialiştii s-au străduit să ducă la sfârşit lucrarea.
Pe acea vreme nu existau deplasări în afara ţării, nu se făceau vizite de lucru. Nu existau schimburi de experienţe. Oa
