Am tot făcut drumuri lungi cu maşina în ultima perioadă şi am ajuns la o concluzie clară: Radio Romania Actualităţi e mult mai bun. Radio-ul merge cu drumul lung. Acum 5-6 ani, mă luam cu mîinile de cap cînd îi auzeam.
la ştiri, în zona politică, nu au ieşit din zodia servituţii, dar măcar am constatat un oarecare echilibru – declaraţii integrale ale unor politicieni rivali, mult mai puţine tăieturi la montaj tendenţioase. E adevărat că înainte de campaniile electorale de anul trecut auzeam tot fleul de materiale clar orientate. Dar, pînă la urmă eram cîştigat, aveam parte şi de informaţie. Se poate ca această impresie să vină şi din tendenţiozitatea crescută în tonul analiştilor de televiziune. Oi fi văzut atîta deformare la TV încît mi s-a părut echilibrat radio-ul public, cine ştie.
Dar nu ştirile sînt atuul lor. Am ascultat de exemplu topul celor mai tari melodii romaneşti de la înfiinţarea radioului: o idee excelentă, făcută absolut profi. Am mai ascultat apoi interviuri bune sau materiale de la corespondenţi din ţară care măcar aveau autenticitate, ieşeau din calculul stupid de foame de audienţă al comercialilor fără imaginaţie. Apoi, ştiţi cît de mişto e să asculţi un teatru radiofonic la drum lung? Eu şi soţia mea am prins, de exemplu, o oră de “Doamna Bovary” chiar foarte reuşită (era pe episoade). Mai e apoi o emisiune nocturnă de discuţii cu telespectatorii în care poţi auzi chestii foarte interesante – viaţa grea a unui şofer detir de exemplu:).
Evident că am ascultat şi nişte orori prăfuite – radio-ul are încă problema instituţiei media de stat romaneşti cu joburi sigure, bine plătite, dar profesionişti ultrablazaţi. Ororile cu pricina sînt produse mai ales de “vedetele” care nu se mai lasă duse din orele de vîrf. Cert e că şi atunci cînd ratează RRA-ul, măcar ratează complet, adică rîzi pînă căpiezi. Asta e. Ultimele rezultate de au