Costinel e un băiat însemnat. Un reşou încins, câteva haine sintetice încălzite şi un foc nesocotit i-au lăsat urme pe aproape tot corpul: pielea i s-a îngroşat, cicatrice mari i-au rămas pe piept, pe spate, pe braţe, pe picioare. Trei luni a stat în spital, cu arsuri de gradele III şi IV. A fost însă puternic şi a ales viaţa, când mulţi nu-i mai dădeau nici o şansă. Aşezat în faţa mesei rotunde, mari, Costi mănâncă din farfuria cu cartofi prăjiţi şi din ficăţeii pregătiţi de mama sa. Are ochii mari, precum cicoarea, clari şi umbriţi de gene dese. Zâmbeşte când îi vorbeşti şi aşteaptă să termine de mestecat ca să spună ceva la rândul lui. „Se-mprieteneşte destul de repede, dar nu ştiu ce are azi“, îl descrie Maria, care, de când s-a întâmplat nenorocirea, a rămas lângă el, să-l supravegheze cât poate de mult. „Am fost în infern şi ne-am întors. Trei luni şi jumătate am stat pe scaun, la capul lui, în salon. De pe 25 ianuarie, acum trei ani. Atunci a luat foc. Îl luasem cu mine la serviciu, că n-aveam cu cine să-l las. Făceam cald în încăpere cu un reşou, că era frig. El avea nişte haine sintetice şi voia să le încălzească. Ieşisem câteva minute. Au luat rapid foc“, povesteşte femeia, cu părul albit şi faţa încercănată. „A fost isteţ şi a fugit să dea drumul la duş, altfel... Pe 9 februarie, de ziua lui, eram în spital, aşteptând un semn de viaţă“, continuă ea. Georgia, iubita din tură Au urmat zile de coşmar. Maria şi soţul ei nu ştiau cât va rezista organismul copilului la traumele provocate de flăcări. Nimeni nu putea spune. La început, medicii au fost rezervaţi. „Au fost vreo patru oameni care ne-au ajutat enorm lunile alea. Nu ştiu cum am putea să le mulţumim. Costi o iubea pe Georgia - de fapt, o cheamă Geta, da’ noi aşa îi spuneam. Îi aducea lapte mereu şi mă lăsa şi pe mine să mă odihnesc, stătea ea de veghe lângă patul băiatului. Pentru ea se ridica din pat,