Când se unduiesc agitaţi ca să-şi protejeze comoara, şerpii se strâng într-un ghem bălos. Se încolăcesc în spirale lucioase şi sâsâie prelung la fiecare zornăit necunoscut.
Ameninţător, îşi scot câte-o despicătură de limbă într-un du-te-vino menit să simtă prada ce le tulbură proprietatea şi să o înşface cu poftă, injectînd-o cu venin. Ochii reci ce dau ghemului aspect de jăratic înecat măsoară distanţele până unde viaţa are drept de veto. Dincolo, rămâne doar comoara.
Şerpii Guvernului Tăriceanu au sugrumat cu totul România, cu tot cu adâncurile teritoriului cel mai nou al ţării, şi au crezut că o fac nevăzută. Şerpii Guvernului Tăriceanu au stors şi ultima picătură de petrol, îmbătaţi de drogul puterii şi al gazelor. Îşi închipuiau că negreala lor camuflează lichidul în care plutesc.
Trebuie să ai o necuprinsă nesimţire să planifici lovituri de, chipurile, mare om de afaceri cu un teritoriu care se află în litigiu la Curtea de la Haga. Pe ultima sută de metri a mandatului, ca la pariuri, au mizat pe câştigul României în procesul pentru delimitarea platoului continental din dreptul Insulei Şerpilor. Sau poate că aveau informaţii, pentru că-i puseseră sub supraveghere pe magistraţii Înaltei Curţi Internaţionale, că tot aveau antrenament de la urmărirea procurorului Sîntion de serviciul secret din subordinea liberalului David. Când se priveşte în oglindă dimineaţa, Călin Popescu Tăriceanu recită eroic neştiinţe: "De unde să ştiu eu că firma aceea îl are ca şef pe angajatul lui Patriciu? De unde să ştiu eu că gazele şi petrolul de care spuneţi chiar există?
Şi dacă există, s-ar putea să fie mai aproape de Australia, nu de România. De unde să ştiu eu că un contract de explorare s-a transformat într-unul de concesionare? De unde să ştiu eu ce-am făcut în Canada? De unde să ştiu eu cine sunt ăştia de la Sterling
