- Economic - nr. 255 / 11 Februarie, 2009 Nu trebuie sa fii cine stie ce economist sau finantist ca sa nu constati un adevar simplu: una e sa platesti 300 de euro rata la 3,2 lei un euro si cu totul altceva este sa platesti la 4,4 lei pe un euro. Drept pentru care, multi dintre cei care castigau trei mii de euro (si chiar mai mult) pe luna, vanzand apartamente unor omeni care se indatorau pe 35 de ani sa le cumpere, vor ramane ceva timp fara serviciu. Concluzia? Este o lectie de tras si din aceasta intamplare a marii crize a creditului. Caci datoriile fara acoperire nu sunt bune, indiferent in ce sistem social traiesti. Deocamdata, la noi, politicienii "bajbaie" in luarea masurilor anticriza, pedaland, mai ales, pe economisire. Nu-i rau, dar este departe de a fi si suficient. Citeam, deunazi, intr-o revista, ca planul anticriza al Suediei _ tara atinsa si ea de criza financiara, imobiliara si a industriei auto, ca si noi _, are 5 (cinci) puncte: materiile prime sunt importante, asa ca suedezii deschid trei-patru mine noi de aur si argint pe an, revitalizeaza minele de carbuni si investesc in domeniul silvic, pentru ca lemnul se scumpeste mereu; introduc un program de economisire a energiei pentru a putea exporta surplusul, care se vinde la preturi bune; ofera o compensatie celor care isi vand masina mare si cumpara una mai mica, pentru a reduce poluarea si a scadea consumul de petrol; continua sa investeasca in case, scoli, spitale si drumuri, in asa fel incat suedezul de rand sa nu aiba nicio problema cand trebuie sa apeleze la serviciile publice. Facand o comparatie cu suedezii, cineva spunea ca la noi se cam intampla invers: ca nu se revitalizeaza resursele solului si ale subsolului, ci se vand de-a valma. Ca sa nu mai vorbim ca, potrivit unor martori oculari, intreg Guvernul suedez incape in Palatul Victoria, unde stau numai primul-ministru si secretarul g