Echipa nationala de fotbal-tineret a Romaniei, in fapt, selectionata noastra olimpica, are programat azi primul amical al anului. Aceasta este formatia care, daca trece toate fazele preliminare, poate ajunge la JO de la Londra din 2012.
Reprezentativa de tineret a Romaniei incepe anul cu un amical in deplasare impotriva selectionatei similare a Sloveniei. Partida are fluierul de start programat astazi, la ora 17.00, la Nova Gorica. Ex-iugoslavii nu s-au descurcat foarte bine in campania de calificare pentru turneul final al Campionatului European U21 din acest an din Suedia, clasandu-se pe locul 4, penultimul, cu cinci puncte, in Grupa 6, castigata de Finlanda, urmata de Danemarca si Scotia. Ultima pozitie a fost ocupata de reprezentativa Lituaniei. In actuala campanie, in care Romania va debuta pe 28 martie impotriva Andorrei, Slovenia a fost repartizata in Grupa 8 alaturi de Franta, Ucraina, Belgia si Malta.
Ex-iugoslavii nu reprezinta o forta la nivelul echipelor de tineret, iar jocul practicat de elevii lui Tomaz Kavcic nu este asemanator cu vreunul al formatiilor din grupa Romaniei, adica Rusia, Moldova, Andorra, Letonia sau Feroe. Meciul-test a fost contractat insa inainte de tragerea la sorti a preliminariilor pentru turneul final al Campionatului European din 2011, motivul principal care a stat la baza alegerii unui oponent facil, fiindca o victorie va avea un impact psihic benefic asupra tinerilor tricolori inainte de debutul campaniei de calificare. "Este al doilea meci pe care il avem cu aceasta generatie (n.r. – primul a fost un amical in compania Bulgariei, disputat pe 19 noiembrie 2008, la Caracal, si s-a incheiat 1-1). Toti jucatorii vin dupa o noapte pierduta pe drum si sunt obositi dupa ce au jucat la echipele de club. Trebuie sa trecem peste aceste mici probleme si trebuie sa tratam meciul cu seriozitate. Ne intereseaza si