Direcţiile de sănătate publică judeţene vor trece în subordinea autorităţilor locale, ieşind de sub tutela Ministerului Sănătăţii. Ieri, ministrul Ion Bazac a semnat Ordinul privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi organigrama direcţiilor de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. Potrivit ministrului, până la sfârşitul acestui an, acestea vor fi regândite, astfel încât vor avea atribuţii noi, conform cu structurile nou înfiinţate. „ În noua structură, direcţiile de sănătate publică vor fi transferate consiliilor judeţene”, a declarat Bazac. Practic, prin această măsură, ministrul le oferă administraţiilor locale controlul asupra serviciilor medicale din respectivul judeţ, de care însă vor trebui să se ocupe în cazul unor nereguli. Mai mult, tot de aici vor veni şi banii pentru diferite proiecte, şi nu de la minister, ca până acum. Trecerea DSP-urilor în grija administraţiilor va fi corelată, de asemenea, cu trecerea spitalelor la autorităţile locale. Măsura nu este una nouă. Şi fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a vehiculat ideea descentralizării, pentru un sistem sanitar mai eficient.
Alexandru Bălescu, directorul DSP Braşov, consideră că organigrama este una bună, însă lucrurile nu sunt cu mult diferite. „Multe schimbări nu vor fi. Deocamdată, responsabilităţile au rămas aceleaşi pentru fiecare serviciu şi departament. După noul Regulament, serviciile vor fi aşezate în compartimente specifice. Totodată, anumite direcţii şi servicii trec în subordinea directorului executiv. În plus, a fost înfiinţată o nouă funcţie, şi anume medic şef de laborator. Din punctul meu de vedere, este foarte bună organigrama”, a declarat Alexandru Bălescu. Direcţiile de sănătate publică judeţene vor trece în subordinea autorităţilor locale, ieşind de sub tutela Ministerului Sănătăţii. Ieri, ministrul Ion Bazac a semnat Ordinul p