Ieri, la Bruxelles, au fost prezentate proiectele primului campus universitar de cercetare a energiilor neconvenţionale din România. Totul s-a petrecut în cadrul unui seminar organizat de europarlamentarul PD-L Dragoş David (foto). Acest campus, numit „GENIUS”, va fi construit şi va funcţiona la Braşov şi este primul campus universitar de cercetare a energiilor neconvenţionale din România. La discuţii au participat reprezentanţi ai Primăriei Braşov, oraşul care va găzdui acest campus, precum şi conducerea Universităţii „Transilvania” din Braşov, dezvoltatorul acestui proiect.
„Am organizat acest eveniment în cadrul Săptămânii Energiei Sustenabile Europene pentru a disemina bunele practici din cadrul Universităţii «Transilvania» Braşov în domeniul cercetării energiei regenerabile şi pentru a iniţia noi colaborări între universităţile din România şi cele din UE. Proiectul campusului de cercetare GENIUS va fi cu siguranţă un model pentru multe din universităţile lumii”, a declarat David Dragoş.
Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană, presupune construirea, până în 2011, a 11 laboratoare de cercetare a energiilor verzi, dispuse într-un campus capabil să se autosusţină numai pe baza exploatării surselor nepoluante, precum aerul, vântul sau energia geotermică. Scopul său este acela de a permite dezvoltarea de noi tehnologii capabile să mărească randamentul de transformare a acestor energii alternative în energie electrică şi termică. Proiectul presupune colaborarea cu alte centre de cercetare din Europa, dar şi cu agenţii economici, pentru implementarea acestor tehnologii în produse de serie.
În dotarea campusului va intra şi cel mai mare câmp de panouri solare din Sud-Estul Europei. Inovaţiile cercetătorilor de la Braşov nu vizează dezvoltarea unor celule voltaice mai performante, ci robotizarea mecanică a acestora menită să capteze mai multă energi