In 10 februarie 1990, Peter Strickland a vazut “Eraserhead”. Avea 16 ani cand filmul lui David Lynch i-a schimbat viata. 19 ani si o zi mai tarziu, britanicul (de fapt, jumate britanic jumate grec) si-a prezentat in Competitia Oficiala de la Berlin primul lungmetraj, “Katalin Varga”, filmat in Romania cu actori romani de limba maghiara.
Daca pentru un roman peisajele transilvane sunt usor recognoscibile, si pentru un cinefil pot fi vizibile vagi trimiteri la David Lynch. “Katalin Varga” e insa un film construit dupa o intriga mai degraba de tragedie greaca, desfasurata aproape atemporal.
O tanara taranca dintr-un sat din Ardeal e data afara din casa de sotul care tocmai a aflat de la altii ca a fost violata in urma cu peste 10 ani. Ajunsa pe drumuri impreuna cu copilul ei, rodul violului, tanara Katalin porneste, cu copilul si caruta, in cautarea celui care i-a distrus viata, iar gandul razbunarii devine tot mai puternic.
Omoara pe traseu un martor al violului dar, cand ajunge in satul celui pe care vrea sa se razbune, descopera un om pasnic, la casa lui, insurat cu o femeie cumsecade si necajit de faptul ca, in fericirea calma pe care si-a construit-o, nu apare si un copil.
Peter Strickland se declara fascinat de tematica razbunarii si de traseul pe care il parcurg oamenii – cei buni se inraiesc din mers, precum Katalin, iar cei rai se straduiesc si in parte reusesc sa isi rascumpere pacatele, ca violatorul Antal.
Filmul nu are un happy-end, pentru ca in aceasta spirala era inevitabil ca raul sa nu se transmita. Dar povestea nu e suficient de bine sustinuta dramaturgic, si nici psihologia personajelor nu e foarte bine definita, ca si cum regizorul nu si-ar fi dorit sa lamureasca tot ce tine de motivatiile si evolutia personajelor.
Filmul cucereste insa prin stilul sau neobisnuit care il apropie d
