Dincolo de tragismul sau, moartea handbalistului Marian Cozma a facut posibila daramarea unuia dintre cele mai vechi si mai pacatoase mituri nationaliste, generator de personalitati si transformat in politica de partid.

Maghiarii nu mananca romani, nici in saramura, nici la protap. Un roman poate fi un adevarat erou al unei localitati din Ungaria, poate trai acolo fericit si respectat.

Maghiarii pot suferi pentru moartea unui roman asa cum sufera pentru nenorocirea unui conational, pot plange pentru un roman, pot aprinde lumanari pentru el, il pot omagia asa cum ar omagia un maghiar.

Reactia oamenilor obisnuiti din Veszprem si apoi din Szeged a fost uluitoare, o adevarata lectie pentru toti nationalistii fanatici. O emotie discreta, dar profunda din care s-a nascut un splendid recviem pentru un strain pe care l-au privit ca pe unul de-al lor.

"Va multumesc din suflet pentru ce-ati facut pentru copilul meu!". Vorbele gatuite de lacrimi ale tatalui lui Marian Cozma, acelasi care inainte de ajunge in Ungaria le recomanda tuturor sa nu mai plece din tara, spun totul despre ce a vazut si ce a simtit odata ajuns acolo.

Romanii ar fi reactionat oare la fel in cazul asasinarii unui sportiv din Ungaria?

La randul ei, politia maghiara a dat o adevarata lectie de eficienta si profesionalism. In doar trei zile suspectii au fost prinsi, desi reusisera sa treaca frontiera. Mai bine nu comparam cu ancheta dublului asasinat din Brasov!

Din nefericire, a fost nevoie de o astfel de tragedie cumplita pentru a intelege ca de-o parte si de alta a granitei nu sunt inamici, iar inflamarile nationaliste sunt perfect aberante.

Un priveghi, sute de ochi inlacrimati, o mare de lumanari si una de lacrimi au spulberat sau ar fi trebuit sa spulbere toate ideile preconcepute.

Vedeta pentru a