Ioana Teodora Duţă a câştigat pariul cu ea însăşi: timp de 365 de zile a pictat 365 de tablouri. Sursa: Sorin Badea
Un apartament dintr-un bloc din Curtea de Argeş, în acelaşi timp un atelier de artist, găzduieşte un an din viaţa Ioanei Teodora Duţă, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Artă „Dinu Lipatti“ din Piteşti. Tânăra pictoriţă a câştigat pariul pe care l-a făcut cu ea însăşi anul trecut, pe 12 februarie, când şi-a sărbătorit majoratul.
„Am citit că Picasso a spus că un jurnal intim poate fi ţinut şi prin pictură“, ne spunea tânăra în 2008. „Simt că am evoluat în anul acesta şi toată viaţa voi avea sub ochi primele 365 de zile din viaţa mea de om adult, major“, spune după un an.
De la cursurile plicticoase la album de familie
În prima săptămână a pictat ce i s-a întâmplat la şcoală, ieşirile la suc cu prietenele, un vis sau o imagine zărită pe geamul microbuzului. „La început parcă nu aveam aşa pretenţii, pictam un tablou pe zi, mă gândeam noaptea cum va fi ziua următoare, ce temă voi avea, mă gândeam ce voi picta dacă nu se va întâmpla ceva la şcoală“, mărturiseşte artista.
Apoi, jurnalul a început să curgă de la sine. Portretul ei, alături de cel al surorii sale, este unul dintre tablourile preferate. „L-am pictat în martie, probabil m-am gândit la 8 Martie, la noi, la mama...“, povesteşte. Şi bunicul e „reuşit“. „A fost greu, pentru că bunicul e bătrân şi în timp ce îmi poza a adormit. M-am grăbit foarte tare şi în două ore l-am făcut. O să îl am pe bunicul mereu, făcut de mâinile mele“, se amuză tânăra.
Vânzări în însorita Californie
Vara trecută, Ioana şi Traian Duţă, tatăl său, artistul „responsabil“ pentru valorificarea talentului fetei, au fost în California (SUA).
„Picturile de acolo sunt pline de soare, de bucurie. Nu am putut să organizăm o expo