Este încă devreme. Pe Fondamenta della Misericordia, uşile "cârciumioarelor de cartier" abia se deschid, una câte una. Şi, cu toate că plouă mărunt, tinerii picolo scot pe trotuar mese şi scaune pentru potenţialii clienţi.
VIKINGI ÎN CAIACE
Pe canal, neaşteptat, apar două caiace. În fiecare dintre ele se află câte un cuplu... de măşti. Doar e carnaval... "Măştile" îi întruchipează pe vikingii care au pornit pe mare să cucerească lumile. Cei patru temerari vorbesc tare, să se audă între ei. Desluşim câteva sunete, par să fie nordici. Probabil coifurile cu coarne sunt moştenire de familie... Dincolo de canal, un zid roşiatic ascunde o grădină. Una dintre acele misterioase grădini veneţiene, unde plantele - chiar şi arbuşti ori arbori viguroşi - cresc în devălmăşie. Imaginea care se întrevede printre cărămizile lipsă este cea a Paradisului pierdut. Ştim că undeva, în apropiere, se află un restaurant celebru numit chiar aşa... "Il paradiso perduto". Nu mai apucăm să-l căutăm, pentru că de noi se apropie un tânăr, abordându-ne direct, în româneşte. Se numeşte Alexandru şi este ospătar la una dintre aceste mici locande de pe Fondamenta della Misericordia.
POVEŞTI DE VIAŢĂ
Cu toate că în Veneţia a ajuns să muncească (şi) datorită paşaportului românesc (de câţiva ani are cetăţenie română), Alexandru se recomandă ca fiind basarabean. Deşi, la 18 ani, problema cetăţeniei nu i se pare relevantă. Vrea să studieze la Londra, după care s-ar întoarce tot aici, în Veneţia, pentru a începe o afacere. Poate chiar cu sprijinul patronului Restaurantului "Diana", la care lucrează acum.
Omar înţelege foarte bine ce înseamnă să fii emigrant în Italia. Este posibil ca tocmai acesta să fie motivul pentru care îl sprijină necondiţionat pe tânărul venit din Est. L-a ajutat să-şi facă studiile în cetatea lagunară, insistând
