Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să fie Traian Băsescu manevrat de moguli?

Publicat in Vox Publica, miercuri 11 februarie 2009 ·

Mă aşteptam din partea dlui Băsescu să-l întrebe pe ministrul Nica el al cîtelea e la Interne de cînd a depus guvernul Boc jurămîntul. Nu, preşedintele a descoperit că mogulii vor să slăbească autoritatea statului, încît n-a mai avut vreme de asemenea futilităţi. De astă dată, Traian Băsescu l-a făcut uitat pe Dinu Patriciu, îndreptîndu-şi catilinara împotriva lui Vântu şi a lui Voiculescu. A plecat senatorul Dan Voiculescu pe furiş din alianţa PDL-PSD+PC şi n-a aflat trustul Intact? Parcă mai ieri acelaşi Dan Voiculescu îi trimitea preşedintelui Băsescu o scrisoare binevoitoare scrisoare cu sfaturi economice de traversat criza. Sau asta era o lucrătură menită să-i slăbească vigilenţa preşedintelui, încît să-l poată lovi mai bine, pe la spate trustul Intact? S-o luăm însă altfel. Într-o perioadă de mare criză, cînd interesul oamenilor de afaceri care vor să rămînă pe piaţă e ca autorităţile să-şi poată vedea de treabă, ca să nu pice şandramaua şi pe capul lor, nu văd ce halviţă ar avea mogulii să ruineze încrederea în reprezentanţii statului.

Dar dacă mogulii sînt cei care au provocat demisiile a doi miniştri la Interne, de n-a mai avut PSD-ul pe cine să propună şi l-a pus pe Nica să joace două roluri? Dacă aceiaşi moguli obligă guvernul să funcţioneze ca şi cum ar fi două? Dacă tot ei au stîrnit cearta de azi din Parlament, cînd PDL-ul l-a propus niţel pe independentul Gabriel Oprea la comisia care supraveghează SRI-ul? Dacă, în sfîrşit, ei îi manevrează pe Emil Boc şi pe Mircea Geoană şi l-au manevrat azi şi pe preşedintele Băsescu să facă publicitate negativă grupurilor – pardon – trusturilor de presă pe care le conduc? Fiindcă publicitatea negativă de la cel mai înalt nivel aduce mai multă audienţă decît scărpinatul pe cap, în semn de mulţumire.

Mă aşteptam din partea dlui Băsescu să-l întrebe pe ministrul Nica el al cîtelea e la Interne de cînd a

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 37 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 20 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 40 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°